Negocierile dure din ultimele luni din dosarul Brexit, atât în Marea Britanie, dar și în Europa, au lăsat urme adânci asupra sănătății premierului britanic Theresa May.
Premierul britanic Theresa May şi-a pierdut vocea şi prin urmare nu a reuşit miercuri să deschidă dezbaterea din Camera Comunelor premergătoare votului privind un Brexit fără acord, în locul ei adresându-se deputaţilor ministrul mediului, Michael Gove, relatează agenţia EFE.
Theresa May a fost remarcată marţi cu vocea răguşită, iar gesturile sale sugerau o stare avansată de oboseală.
Adresându-se deputaţilor, Michael Gove a pledat împotriva ieşirii din UE fără un acord, poziţie exprimată anterior şi de Theresa May, el invocând, printre altele, ”provocările constituţionale” pe care le-ar implica o asemenea decizie.
De asemenea, Michael Gove a transmis Camerei Comunelor ”să decidă ceea ce vrea, nu ceea ce nu vrea”.
După ce marţi au respins noua versiune de acord negociată de Theresa May cu Bruxelles-ul pentru a le oferi deputaţilor britanici asigurări care să le tempereze temerile că Regatul Unit ar putea rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, Camera Comunelor votează acum o moţiune care stabileşte că parlamentul britanic respinge un Brexit fără acord, dar menţionează de asemenea că ieşirea din UE fără un acord la 29 martie rămâne o decizie legal valabilă în lipsa unui acord acceptat.
Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat că, înaintea votului asupra moţiunii, a selectat pentru a fi supuse la vot două amendamente referitoare la paşii de urmat privind Brexit-ul.
Amendamentul A, prezentat de Caroline Spelman şi susţinut de parlamentari din mai multe partide, ar exclude un Brexit fără acord, în orice circumstanţă, dar iniţiatoarea acestuia a declarat că nu îl mai susţine, întrucât deputaţii conservatori au primit consemn să respecte linia partidului. Amendamentul ar putea fi totuşi supus la vot dacă alţi deputaţi vor solicita acest lucru.
Celălalt amendament, amendamentul F, propus de un grup de parlamentari conservatori şi asupra căruia deputaţii partidului Theresei May pot vota cum le dictează conştiinţa, solicită guvernului să amâne Brexit-ul până la data de 22 mai 2019 pentru a permite punerea în aplicare a unor măsuri de limitare a consecinţelor părăsirii UE fără un acord, împreună cu o perioadă de tranziţie în care să fie negociată relaţia viitoare şi o garantare unilaterală a drepturilor rezidenţilor UE. Ideile cuprinse în acest posibil amendament au mai fost evocate în planul cunoscut sub numele de ”Compromisul Malthouse”, pe care însă guvernul de la Londra a ales să nu-l promoveze.