Şefii grupurilor parlamentare prestează o muncă încununată de succes mai ales atunci când lumea nu află mare lucru despre activitatea lor. În sistemul politic german, ei sunt responsabili cu asigurarea de majorităţi în propriul partid pentru liderul formaţiunii. Dacă liderul partidului se întâmplă să fie şi şeful guvernului, atunci conducătorii grupurilor parlamentare se asigură că treaba cancelarului decurge cât mai lin şi fără probleme – cel puţin în teorie.
La actualul guvern german însă, treaba nu decurge atât de lin. Deja negocierile de formare a coaliţiei de guvernare au fost însoţite de intrigi, demisii şi ameninţarea constantă cu alegeri anticipate. Iar acum, la un an de la alegerile generale, alianţa de la guvernare pare din nou extrem de fragilă şi gata de colaps, ceea ce va reporni eforturile de formare a unui nou cabinet federal.
Nu doar pentru că partidele din marea coaliţie se tot ceartă şi au reuşit să irosească şi bruma de credibilitate pe care o mai aveau în ochii electoratului.
Acum, Angela Merkel a pierdut se pare şi majoritatea în propria formaţiune. Omul ei de încredere ani la rând, Volker Kauder, a pierdut votul de confirmare în fruntea grupului parlamentar conservator din Bundestag. Este o lovitură de palat care se poate termina doar cu un scenariu: alegeri anticipate fără Angela Merkel, politiciana care a marcat major în ultimii 13 ani destinul Germaniei şi al Europei.
Alegerea în fruntea de şef al grupului parlamentar CDU/CSU a lui Ralph Brinkhaus, un politician relativ necunoscut specialist în finanţe, a fost anunţată exact în momentul în care preşedintele american Donald Trump ataca din nou verbal Germania, de data aceasta de la tribuna ONU. O coincidenţă care aruncă o lumină ciudată asupra situaţiei din ţara cu cea mai mare putere economică din Europa.
Prea mulţi deputaţi germani par să nu fi priceput încă gravitatea situaţiei. Ei au fost aleşi pentru a se preocupa de bunăstarea ţării. Nu pentru a pune beţe în roate guvernului, nu pentru a se certa pe nimicuri şi pe teme de personal, întărind astfel poziţia populiştilor de dreapta de la AfD.