Propunere incredibilă pe masa Parlamentului. Un senator trecut în patru ani de mandat pe la trei partide vine cu un proiect de lege extrem de controversat.
Miniștrii, amenințați cu pușcăria
Intrat în 2016 în Parlament pe listele PNL, Daniel Zamfir a schimbat tabăra după doi ani. Mai întâi, s-a înscris în ALDE, iar acum se află în PSD. Senatorul care în trecut a promovat legea dării în plată pentru cei care nu-și mai puteau plăt ratele la bănci pentru casele achiziționate, vine acum cu o altă lege.
Propune ca miniştrii care refuză în mod repetat să se prezinte la lucrările comisiilor din Parlament, atunci când sunt chemaţi, să fie pedepsiţi cu închisoare de până la doi ani. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, reacționează. Spune că legea îl vizează în mod direct.
„Ca urmare a unor situaţii repetate în care membrii ai Guvernului au refuzat sistematic şi nejustificat să participe la lucrările comisiilor permanente sau a comisiilor de anchetă, deşi au fost invitaţi în repetate rânduri atât de birourile de conducere ale comisiilor cât şi de Camera Deputaţilor şi/sau Senat, prin decizia Biroului Permanent al respectivei camere, dialogul inter-instituţional precum şi controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului a fost periclitat”, arată senatorul Daniel Zamfir.
Mai exact, proiectul de lege al lui Zamfir spune că refuzul nejustificat al unui ministru de a se prezenta în Parlament să fie considerat infracţiune.
Astfel, potrivit proiectului, „refuzul repetat de a se prezenta la lucrările comisiei permanente la care este invitat, în cadrul activităţii de informare a Parlamentului, de către membrii Guvemului” ar urma să fie considerat infracţiune, pentru care pedeapsa să fie închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
În prezent, legea arată că este infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unui membru al Guvernului de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termen de 20 de zile de la solicitare, informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului.
Daniel Zamfir a solicitat în nenumărate rânduri, în trecut, prezenţa în cadrul comisiilor de specialitate care derulau anchete a unor oficiali precum şeful Consiliului Concurenţei, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, dar şi unii miniştri.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, este convin că legea iniţiată de Daniel Zamfir îl vizează în mod direct şi că în acest fel PSD vrea să scape de el. „Marcel Ciolacu foloseşte hamsterul lui Dragnea şi face o lege doar pentru mine! Sunt disperaţi şi încearcă orice doar să scape de mine.
Marcel Ciolacu a găsit unealta perfectă să-i facă munca de jos – hamsterul lui Dragnea. Inginerul şef peste comisia economică, da se întâmplă de ani buni în Parlament, şi campion la legi respinse de CCR, îşi pune semnătura pe încă o mizerie de lege. O lege făcută special pentru mine şi care are ca scop să mă trimită la puşcărie. Forţează aprobarea până la alegerile parlamentare”, spune Cîţu, pe o rețea de socializare.