Vestea privind o mare vedetă din România a căzut miercuri seară ca un trăznet: Marcel Pavel ar fi infectat cu noul coronavirus.
Cu doar câteva zile înainte de a primi verdictul crunt, Marcel Pavel ducea o viaţă liniştită şi le transmitea fanilor că se bucură să revină alături de buna sa prietenă Monica Anghel la filmările pentru noul sezon al emisiunii “Te cunosc de undeva”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși şi difuzată de Antena 1.
Acum, probabil că toţi colegii cu care a intrat în contact la filmări vor fi testaţi pentru COVID-19. Printre aceştia se numără, evident, şi Andreea Bălan, care este unul dintre juraţii emisiunii.
Potrivit celor mai recente informaţii, se pare că Ozana Barabancea, şi ea parte a juriului de la “Te cunosc de undeva”, ar fi infectată cu COVID-19, după ce s-a aflat în apropierea lui Marcel Pavel la filmări, scrie Gândul.
În ultimele zile, Marcel Pavel a mers şi la câteva emisiuni tv, pentru a-şi promova noul său single, “Zâna mea frumoasă din poveşti”. Astfel, artistul a putut fi văzut de fani la Antena Stars sau la “Vorbeşte lumea” pe Pro TV.
Surse medicale spun că Marcel Pavel a fost dus la spital cu izoleta, miercuri seară, în urma confirmării rezultatului pozitiv pentru noul coronavirus. El s-ar afla acum la un spital din Capitală, iar medicii fac tot posibil pentru a-l trata şi a elimina orice ameninţare la viaţa îndrăgitului artist în vârstă de 60 de ani. Reporterii de la Gândul au încercat să-l contacteze pe Marcel Pavel pentru mai multe detalii, însă acesta avea telefonul închis.
Vedeta declara miercuri, într-un interviu pentru Click, cu numai câteva ore înainte de aflarea teribilului diagnostic, că nu se simte prea bine şi crede că a răcit la filmările de la “Te cunosc de undeva”: “Sunt răgușit, cred că am răcit la filmări. Familia mea se simte bine. Aștept mâine rezultatul și sper să fie negativ.” Se pare că de vină ar fi fost diferențele de temperatură dintre camera în care artiștii așteaptă să le vină rândul și platou.