Cântăreața la Vocea României de la PRO TV a trecut prin clipe cumplite! Este vorba despre Ana Mardare. Aceasta a povestit că se luptă cu o boală cumplită și a primit un verdict crunt din partea medicilor.
Totuși, artista speră că bunul Dumnezeu îi va da mai mulți ani, astfel încât să se poată bucura de viață.
Ana Mardare a trecut prin clipe cumplite
Așadar, Ana Mardare a povestit că a fost operată pe creier în anul 2016, iar doctorul i-a spus că există riscul să-i atingă centrul vorbirii.
„În 2016, am fost operată pe creier de tumoră. Am fost în comă aproape o săptămână. Doctorul mi-a spus că, în momentul operației, există riscul să-mi atingă centrul vorbirii. Nici acum nu vorbesc foarte bine, încă iau pastile.
Înainte de pandemie am descoperit o tumoră la sân. Am făcut investigaţii, chiar ajunsesem să nu mai pot merge, simţeam dureri îngrozitoare. Iar la operaţia pe coloană mi-au extras din măduvă o tumoră.
Şi am primit rezultatul, cum că aş avea cancer metastatic la oase. Doctorul oncolog mi-a mai dat de trăit, cu medicamentaţie, cinci ani. Însă bunul Dumnezeu sunt convinsă că nu va asculta gurile lor, şi îmi va da mult mai mulţi ani, ca să mă bucur şi eu de viaţă, aşa cum poate nu m-am bucurat până în momentul de faţă”, a povestit Ana Mardare.
Cântăreața a căzut brusc din picioare
Din fericire, cântăreața a reușit să-și reia viața la normal. Nidia Moculescu, cu care se cunoaște de peste un deceniu, a vorbit despre un alt moment complicat, când Ana Mardare a căzut brusc din picioare.
Nidia Moculescu a spus că artista de la Vocea României a avut convulsii în orele dimineții și a căzut brusc, fără a prezenta niciun simptom în prealabil.
„S-a întâmplat brusc, pentru că nu a avut niciun simptom. S-a întâmplat pur şi simplu. La 6 dimineaţa a avut convulsii, a intrat in comă şi a descoperit după RMN că are o tumoră de 9 centimetri, pe lobul stâng.
Este cât o portocală şi trebuie operată. A ieşit din comă, dar nu ştie că are cancer”, a declarat în trecut Nidia Moculescu, potrivit Cancan.