Tesla, compania care promite cea mai revoluționară mașină integral electrică, a continuat joi să scadă puternic pe Wall Street, cu peste 7,5%, după o prăbuşire cu 14,5% în sesiunea anterioară, ceea ce reprezintă cel mai grav accident din istoria companiei timp de două şedinţe consecutiv.
Deprecierea dramatică survenea pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la perspectivele companiei, în ciuda faptul că rezultatele financiare publicate ieri s-au situat peste aşteptările analiştilor, cât și din cauza unui ai treilea incident în care o mașină Tesla Model S a luat foc, în Nashville, șoferul scăpând nevătămat.
Joi, acțiunile Tesla ajunseseră să piardă încă 8,7%, până la un preţ de 138 dolari pe acţiune, dar în cele din urmă au închis la 139,77 dolari, ducând la aproape 28% declinul faţă de maximul istoric de la finele lunii septembrie.
Practic, de la maximul istoric şi până în prezent, capitalizarea Tesla s-a topit cu 6,5 miliarde dolari, până la 17 miliarde dolari.
Cea mai amplă scădere dintr-o sesiune – 14,5%
Ieri, acţiunile Tesla au consemnat un record negativ absolut, scăzând cu 14,5%, cel mai mult din istoria companiei pe Wall Street.
De fapt, rezultatele financiare pe trimestrul al treilea s-au situat peste estimarea medie a analiștilor, însă investitorii sunt îngrijorați de livrările de mașini Model S din trimestrul IV și din viitor.
Din această cauză, acțiunile Tesla au suferit cea mai dramatică depreciere de când sunt pe bursă, de 14,5%, mai amplă decât după precedentele două incidente în care două mașini Model S au luat foc.
Pe parcursul sesiunii de miercuri, acțiunile Tesla au ajuns să piardă 17,2%, dar au închis în scădere cu 14,5%, la 151,16 dolari, pe cele mai mari volume din acest an, de peste trei ori mai mari decât media. Astfel, capitalizarea Tesla a coborât la 18,36 miliarde dolari, cu mai mult de 5,1 miliarde dolari (22%) sub maximul istoric de la finele lunii septembrie.
Până ieri, cea mai amplă scădere din istoria Tesla survenise în luna iulie, când acțiunile au picat cu 14,3%.
În ciuda scăderilor puternice din ultima perioadă, de 22% față de maxim, acțiunile Tesla rămân cele mai performante pe perioada scursă de la începutul anului, cu un avans de 346%!
La maximul istoric de 193,37 dolari, acțiunile Tesla consemnau un avans de 471% de la începutul anului.
Tesla a raportat un câștig de 12 cenți pe acțiune, la venituri de 603 milioane dolari, în condițiile în care compania a livrat 5.500 de unități Model S în trimestrul III. Marjele brute, excluzând subvențiile pentru vehiculele cu emisii zero (ZEV) s-au situat la 21%, apropiindu-se de ținta avută în veder de companie, de 25%.
Analiștii chestionați de Reuters se așteptau pe medie la un câștig de 11 cenți pe acțiune, la venituri de 534,64 milioane dolari.
Îngrijorările privind livrările din trimestrul IV au apăsat puternic asupra acțiunilor, în condițiile în care CEO Tesla Elon Musk a recunoscut constrângerile companiei pe partea furnizorilor.
Tesla se așteaptă să livreze ceva mai puțin de 6.000 mașini Model S în trimestrul IV, ceea ce crește la 21.500 totalul livrărilor din întreaga lume în 2013.
În ciuda reacției puternic negative suferite pe bursă de Tesla, unii analiști încă prezic un viitor strălucitor al acțiunilor companiei, cei de la Jeffries avansând un preț-țintă de 210 dolari, iar cei de la Deutsche Bank de 200 dolari. Cei mai pesimiști în privința Tesla sunt analiștii Bank of America, cu un preț-țintă de 45 dolari, considerând că acțiunile companiei sunt puternic supraevaluate.
UPDATE Mașina viitorului, implicată în cel mai grav accident pe Wall Street
8 noiembrie 2013, 00:55
Ultima modificare în 8 noiembrie 2013, 02:55
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook