Presa belgiană a obținut un raport confidenţial care arată că Statele Unite depozitează bombe nucleare în mai multe ţări din Europa. În acest context două partide din Belgia au cerut Guvernului să nu mai permită staţionarea armelor atomice pe teritoriul ţării, relatează Mediafax.
Publicaţiile La Libre Belgique şi De Morgen citează din raportul oficial al Adunării Parlamentare a NATO, conform căruia SUA depozitează arme atomice în ţări europene.
”În cadrul NATO, Statele Unite au poziţionat în avangardă aproximativ 150 de arme nucleare, în principal bombe B61, în Europa, pentru a fi utilizate de avioane din SUA şi din ţări aliate. Aceste bombe sunt stocate în şase baze americane şi europene – Kleine Brogel din Belgia, Büchel (Germania), Aviano şi Ghedi-Torre din Italia, Volkel (Olanda) şi Incirlik, Turcia”, se arată în document.
Biroul de presă al Adunării Parlamentare a NATO a confirmat existența acestui document dar declară că nu este unul oficial ci este vorba de un ”proiect de raport” al unei instituţii ”total separate şi independente” de NATO.
”Documentul publicat de Adunarea Parlamentară a NATO nu poate fi considerat în niciun caz un document oficial NATO”, a transmis Alianţa Nord-Atlantică. Publicaţia La Libre Belgique menționează că deși cele două entități sunt independente juridic, proximitatea politică este evidentă.
Guvernul din Belgia a refuzat deocamdată să comenteze prezența acestor arme atomice americane.