Victor Ponta este distrus. În Pro România are loc un cvutremur de proporții după ce 600 de membri ai formațiunii conduse de fostul premier au părăsit partidul politic. Ei s-au alăturat Partidului Ecologist Român.
„Ținând cont că în ultimele zile s-au înregistrat numeroase demisii importante din partidul Pro România, Partidul Ecologist Român anunță că ieri, 600 de membrii din partidul lui Victor Ponta, s-au înscris in rândurile filialei PER Dolj. Doljenii ecologiști, alături de președintele filialei, Petru Mușat, se vor implica în promovarea doctrinei și a proiectelor PER la nivel județean, având ca scop pregătirea pentru alegerile locale din primăvara anului viitor și obținerea celui mai bun scor”, a afirmat Dănuț Pop, liderul PER, potrivit stiripesurse.ro.
Este a doua vestea nefericită pentru Victor Ponta, în doar o săptămână, după ce mai mulți parlamentari Pro România au sprijinit învestitura Guvernului Orban.