Cercetătorul epidemiolog Jeffery Shaman a spus că cei de la Columbia University au construit un model care arată transmisia virusului în jurul Statelor Unite din 15 martie până în 3 mai şi felul în care s-a răspândit el, potrivit cnn.com

Studiu cu implicații controversate

Conform modelului, dacă guvernul SUA ar fi instituit distanţarea socială şi carantina generală cu o săptămână mai devreme decât a făcut-o, 36.000 de vieţi ar fi fost salvate. Cei de la Columbia University susțin că o carantină cu două săptămâni mai timpurie, ar fi prevenit 84% dintre decese şi 82% dintre infectări. Doar în zona metropolitană a New York, în jur de 17.500 de oameni ar fi fost salvaţi de la moarte, dacă guvernul american ar fi acţionat cu o săptămână mai devreme, spun cercetătorii.

Echipa de cercetători spune, însă, că nu poate să spună care ar fi fost răspunsul oamenilor la nişte politici de distanţare socială mai timpurii. „În perioada de început a pandemiei, numărul infecţiilor creşte exponenţial. Prin urmare, intervenţia timpurie şi rapidă este critică în limitarea contagiunii”, au concluzionat oamenii de ştiinţă.

Ce spune Donald Trump despre CNN

De la începutul pandemie, președintele SUA Donald Trump a purtat schimburi dure de replici cu jurnaliștii, mai ales cu cei de la CNN, numindu-i „fake news”. Acesta a fost vizibil iritat de multe ori, atât la conferințe cât și pe platformele de socializare, de acuzațiile aduse la adresa sa.