Șoc total! Ce a descoperit avocata familiei Măceșanu în certificatul de deces al Alexandrei

Dosarul de la DIICOT care o priveşte pe Luiza Melencu a fost consultat în detaliu de către avocata Carmen Obârşanu. Aceasta spune că a găsit mai multe erori flagrante şi nereguli în aceste documente.

Carmen Obârşanu, avocata care reprezinta familia Luizei Melencu, a consultat la DIICOT, timp de mai multe zile, dosarul care o priveşte pe tânăra ucisă de Gheorghe Dincă. Acum, avocata susţine că a găsit o serie de documente care conţin nereguli majore în acest dosar.

Raportul de expertiză pe oasele Luizei

Primul astfel de document este o expertiză realizată pe fragmentele de oase găsite în liziera din apropierea casei lui Gheorghe Dincă din Caracal, oase despre care criminalul spune că ar aparţine Luizei Melencu. Expertiza a fost realizată de către specialişti de la Universitatea Bucureşti.

În raportul de expertiză întocmit de aceştia se menţionează că „fragmentul de os a fost expus la o temperatură mai mică de 300-450 de grade. Acest fragment osos nu a fost calcinat, el prezentând urme de proteină”, precizează Carmen Obârşanu.

Data de pe certificatul de deces al Alexandrei

O altă problemă sesizată la dosar are legătură cu cealaltă victimă a lui Dincă, Alexandra Măceşanu. Astfel, Carmen Obârşanu spune că data trecută pe certificatul de deces al Alexandrei este 26 iulie 2019, deşi Gheorghe Dincă era deja, la acel moment, în arest.

„Pentru că regia era alta de la început, s-au gândit să lase raportul, și atunci au zis de data de 26 iulie (…). Dar în 26 iulie descinderea era făcută, în condițiile în care la 6 fără un sfert a trecut bunicul Luizei în dreptul locuinței lui Dincă și nu a simțit niciun miros de cadavru. S-a cerut din luna septembrie pentru ambele fete să se elibereze certificat constatator. Există un zvon că s-au eliberat niște acte, dar între timp s-au anulat”, a explicat Carmen Obârşanu, scrie antena3.ro.

Gheorghe Dincă, trimis în judecată

Potrivit unor surse din interiorul DIICOT, Gheorghe Dincă ar urma să fie trimis în judecată săptămâna aceasta. Iniţial, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal trebuia trimis în judecată înainte de finalul lui 2019. Acest lucru nu s-a întâmplat însă la timp, iar motivul oficial ar fi raportul FBI care trebuia să ajungă în România şi să fie depus la dosar.

Acum, noul termen înaintat pentru trimiterea în judecată a lui Dincă este 6 – 10 ianuarie.