Numărul care îi sperie pe foarte mulţi oameni, cu privire la epidemia de coronavirus, este estimarea care arată că între 40 şi 70% din populaţia adultă a lumii ar putea fi infectată.
La nivel mondial, decesele cauzate de coronavirus au ajuns la 3.000, iar numărul cazurilor a ajuns la 90.000. Dar chiar şi aceste numere nu reprezintă nimic în comparaţie cu ce se poate întâmpla în lunile următoare.
Unul dintre experţii de la Harvard este cel care a făcut estimarea privind procentul uriaș din populația mondială care ar putea suferi consecințele infectării cu coronavirus.
”O situație urâtă”
”Este o previziune. Vom afla dacă este sau nu corectă, pe măsură ce lucrurile evoluează. Este cea mai bună estimare pe care am putut să o fac pornind de la o combinaţie de modele matematice pe care le folosim pentru a detecta şi prezice epidemiile”, a spus specialistul.
Procentul de ”40-70% reprezintă numărul de persoane infectate din populaţia adultă. Ştim că jumătate dintre cei care sunt infectaţi nu au deloc sau aproape deloc simptome.
Nu ştim cât de mulţi sunt în această stare. Dacă ar fi jumătate dintre oameni, atunci 1% sau 2% dintre cei cu simptome se reduc la jumătate. Oricare ar fi cifrele, o să fie o situaţie urâtă dacă se va răspândi la nivelul previziunilor. Şi eu cred că asta se poate întâmpla.
Şi o să fie milioane de oameni care mor şi nu cred că putem evita.
Motive reale de îngrijorare
Cred că există motive ca oamenii să fie îngrijoraţi şi cred că putem transforma aceste îngrijorări în acţiuni concrete care să îmbunătăţească situaţia. Cei 1% dintre cei cu simptome, acea rată de morbiditate. Nici aici nu avem o ecuaţie matematică foarte clară”, declarat expertul, conform Antena 3.
”Predispoziţia la infecţia simptomatică pare a creşte în special odată cu vârsta şi incidenţa este foarte mare la persoanele foarte în vârstă.
La cei care au simptome, creşte şi riscul de deces.
Deci acest risc este concentrat în cadrul grupelor persoanelor de vârstă înaintată. Acolo sunt riscurile cele mai mari”, a mai spus el, conform sursei citate.