Conform unei declarații făcute de Nelu Tătaru, 550 de pacienți afectați de infamul COVID-19 au cerut să fie externați după decizia luată de CCR. Conform celor transmise de Curtea Constituțională, pacienții nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, în lipsa unei legi speciale.
„De ieri până astăzi sunt cu 550 de pacienți mai puțini în spitale. Dacă au solicitat acea externare au solicitat-o pe propria răspundere, fiind avizați de medicul curant ce ar trebui să respecte și în ce condiții ar trebui să se desfășoare perioada lor post spital.
În condițiile în care acceptă acest lucru, monitorizarea se face de către medicul de familie, direcția de sănătate publică, care ia act de faptul că acest pacient a fost externat. Dar condițiile sau neconcordanțele cu Curtea Constituțională fac ca în acest moment să n-avem pârghiile necesare, până apare proiectul de lege, să putem urmări și coordona, să spunem, acel pacient care a fost externat”, a transmis Nelu Tătaru.
Intervenția lui Raed Arafat
La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că a existat chiar și un caz grav al unui pacient depistat pozitiv cu Covid-19 care a cerut să fie lăsat să plece acasă, pe propria răspundere.
„Mi s-a adus la cunoștiință cazul unui pacient aflat în stare serioasă, care a necesitat oxigen, a necesitat să fie pus sub sistem de asistare pentru ventilație, nu neapărat intubație, și a refuzat internarea la spital. Și chiar cu un nivel de oxigenare scăzut a plecat, fiind simptomatic, acasă, pe propria răspundere. Normal că o astfel de persoană reprezintă un risc major și pentru familie și pentru orice persoană se întâlnește cu ea în perioada respectivă, plus, este un risc major asupra sănătății sale.
Pentru că având în vedere parametrii cu care a plecat, toți colegii i-au explicat că probabil va ajunge înapoi cu ambulanța în stare critică sau poate că o să se agraveze starea și o să fie prea târziu până ajung colegii de la urgență la el, pentru că în astfel de situații oxigenarea și condiția respiratorie a bolnavului poate să fie deteriorată foarte rapid și să nu ai cine să te ajute acasă”, a adăugat Raed Arafat.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au prezentat, luni, cele mai importante detalii din noua Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Sursă foto: INQUAM/Ilona Andrei