Șoc total despre pensii: 38.000 de lei pe lună fără contribuții

pensii

Ies la iveală cifre uluitoare despre pensiile unor români. Este vorba despre așa zișii pensionari de lux. Aceștia încasează sume incredibil de mari. Vorbim despre 38.000 de lei într-o singură lună, sume primite fără a avea contribuții la stat în timpul cât și-a exercitat profesia.

Milioane de români trăiesc lunar cu aproximativ 1000 de lei, iar creșterile de 14% nu le-au alinat bătrânețile prea mult. Sunt creșteri de aproximativ 100 de lei pentru fiecare. Acești bani nu îi ajută cu nimic să iasă din sărăcia în care își petrec ultimii ani de viață.

La polul opus găsim pensii uluitor de mari. Culmea, acestea nu sunt încasate pe contributivitate. Cea mai mare pensie de serviciu civilă din România este de 78.000 de lei. Dacă s-ar fi bazat pe contributivitate acea persoană ar fi trebuit să încaseze doar 4.500 de lei la pensie în iulie. Diferenţa dintre cât a încasat şi cât ar fi meritat a fost virată din banii tuturor contribuabililor.

Li s-ar fi cuvenit ZERO lei la pensie în funcţie de contributivitate

Dar asta nu e tot. 12 magistraţi au pensii de serviciu care depăşesc 38.000 de lei în iulie. Cifrele făcute publice sunt de-a dreptul amețitoare. Acestora li s-ar fi cuvenit 0 lei la pensie în funcţie de contributivitate la sistemul asigurărilor sociale, anunță economica.net.

În aceeași postură se află și 5 diplomaţi. Aceștia au o pensie de peste 11.000 de lei brut, deși, conform contribuțiilor meritau 0 lei.

Opt persoane din cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor încasează peste 12.000 de lei brut în iulie. De asemenea, nici aceștia nu ar fi trebuit să încaseze niciun leu. Alți 6 au primit peste 10.000 de lei brut în iulie. La fel. Nu ar fi trebuit să încaseze nimic.

Și pensionarii din personalul aeronautic civil navigant profesionist au pensii amețitoare. 30.000 de lei brut lunar.

Parlamentarii ocupă și ei un loc de frunte. Doi dintre aceștia au încasat peste 15.000 de lei brut la pensie, deși ar fi meritat 0 lei, în baza CAS virate la sistemul asigurărilor sociale de-a lungul vieţii profesioanele, mai spune sura citată.

Beneficiarul celei mai mari pensii de serviciu din Curtea de Conturi a încasat peste 18.000 de lei brut în iulie, deși ar fi trebuit să aibă 5.400 de lei brut în iulie.

Pensiile de serviciu ale piloţilor, parlamentarilor, auditorilor publici ai Curţii de Conturi, grefierilor reprezintă 80% din media veniturilor brute lunare din ultimul an de muncă. Diplomaţii, consulii şi magistraţii pensionaţi încasează la pensie 80% din salariul de bază şi sporurile avute în ultima lună de muncă. Pensia netă reprezintă pensia în cuantum brut, din care se deduce impozitul pe venit.

Cota de impozit este de 10%, iar venitul impozabil lunar se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei, conform economica.net.