Șoc total în Biserica Ortodoxă! Un Patriarh a murit de COVID

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Zi tristă pentru Ortodoxia din întreaga lume, după ce noul coronavirus a făcut o nouă victimă în rândul înalților prelați. Preafericitul părinte a pierdut lupta cu boala, după ce s-a infectat cu COVID-19 la începutul lunii.

Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a decedat în urma infectării cu noul coronavirus, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic vineri, pe contul său oficial de Instagram, transmite Reuters, conform Agerpres.

„Am fost onorat să vă cunosc. Oameni ca Preafericirea Voastră nu pleacă niciodată”, a scris Vucic sub o fotografie în alb-negru a patriarhului.

Patriarhul Irineu al Serbiei, în vârstă de 90 de ani, un conservator care exercita şi o influenţă politică majoră, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus la 4 noiembrie, fiind internat de atunci într-un spital militar din Belgrad.

A luat boala de la o impresionantă slujbă religioasă

Amintim că, Patriarhul Irineu al Serbiei a participat recent la o impresionantă slujbă religioasă ocazionată de înmormântarea unui alt prelat sârb, mitropolitul Amfilohie, care a murit după ce a contractat maladia COVID-19.

La acea înmormântare au participat mii de persoane, iar multe dintre ele nu au purtat măşti sanitare.

Mai mulţi oficiali numiţi în viitorul guvern muntenegrean, inclusiv prim-ministrul desemnat Zdravko Krivokapic, s-au aflat printre participanţii care nu au respectat dispoziţiile sanitare.

Episcopul desemnat pentru a-i urma în funcţie mitropolitului Amfilohie în calitate de lider al SPC în Muntenegru, Ioanichie, a contractat la rândul lui maladia COVID-19 şi a fost spitalizat cu simptome de pneumonie.

Un proeminent medic din Muntenegru a declarat sâmbătă că acea ceremonie funerară, organizată pe durata a două zile, ar fi „un focar de îmbolnăvire” şi a îndemnat autorităţile să o interzică.

Cine a fost Patriarhul Irineu

Patriarhul Irineu (Irinej – Gavrilovic) al Serbiei, arhiepiscop de Peć şi mitropolit de Belgrad-Karlovci, s-a născut în 28 august 1930, în localitatea Vidova, de lângă oraşul Čačak, Serbia. A absolvit Seminarul Teologic la Prizren şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad.

După absolvire, şi-a făcut serviciul militar timp de un an şi jumătate. Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a numit profesor al Seminarului Teologic Prizren. Înainte de a-şi asuma această misiune a fost tuns în monahism la Mănăstirea Rakovica de lângă Belgrad, în octombrie 1959, de patriarhul Gherman al Serbiei.

În aceeaşi lună, la Praznicul Sfintei Parascheva, 27 octombrie 1959, la Biserica Ruzica din Belgrad, a fost hirotonit ieromonah. În timpul în care a fost profesor la Seminarul Prizren, a făcut studii postuniversitare la Atena.

În 1969 a fost numit director al Şcolii monahale din Mănăstirea Ostrog, Muntenegru, de unde s-a întors în Prizren şi a devenit director al Seminarului de aici. Din această funcţie a fost ales episcop-vicar al patriarhului Serbiei cu titlul de Episcop de Moravica, în mai 1974. Un an mai târziu, în 1975, a fost ales episcopul diecezan de Niş şi întronizat în Catedrala Sfânta Treime din Niş, la 15 iunie 1975.

În calitate de episcop a condus Eparhia de Niş pentru următorii 35 de ani.

Când Seminarul Teologic a fost mutat din Prizren, pe fondul evenimentelor din 1999, patriarhul Irineu, în calitate de episcop de Niş, a făcut posibilă construirea unei noi clădiri în Niş, unde Seminarul să-şi poată continua activitatea.

Sfânta Adunare a Episcopilor l-a ales pe episcopul Irineu ca arhiepiscop de Peć, mitropolit de Belgrad-Karlovci şi patriarh al Serbiei la 22 ianuarie 2010, ca succesor al patriarhului Pavle (Stojcevic).

Patriarhul Irineu al Serbiei a fost al 45-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Actul de întronizare a patriarhului Irineu a fost săvârşit pe 23 ianuarie 2010, în cadrul Sfintei Liturghii în Catedrala Sfântul Arhanghel Mihail din Belgrad. Liturghia solemnă a fost oficiată de patriarhul nou ales cu concelebrarea fraţilor săi episcopi, preoşi şi diaconi, precum şi reprezentanţi ai Bisericilor ruseşti şi greceşti.

Patriarhul Irineu a fost întronizat oficial pe tronul patriarhilor sârbi în Mănăstirea Patriarhiei din Peć, la 3 octombrie 2010, cu participarea reprezentanţilor tuturor bisericilor ortodoxe surori.

Încă de la începutul patriarhatului său, într-o perioadă foarte grea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe a pledat pentru pace şi stabilitate în întreaga regiune.