DSP Iași transmite că șapte angajaţi ai Clinicii Hemato – Oncologice a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași au fost confirmaţi cu COVID-19.

Două noi focare în județ

Conform anunțului făcut de DSP Iași, au apărut două noi focare de coronavirus în județ. Primul a fost declarat la Centrul de Servicii Sociale în Regim de Urgență Iași, unde șapte angajați și un beneficiar s-au infectat.

Al doilea este la Clinica Hemato – Oncologice a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, unde un medic, patru asistente, o îngrijitoare și un registrator au fost confirmați pozitiv.

Trebuie menționat că angajații au fost izolați acasă sub monitorizarea medicilor de familie. De asemenea, a fost testat întreg personalul Clinicii de Hemato-Oncologie și s-a făcut dezinfecția etapizată a spațiilor clinicii.

Bilanţ COVID-19, 5 decembrie

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.072 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 5 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 508.345 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 399.207 pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.667 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 12.186 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.12.2020 (10:00) – 05.12.2020 (10:00) au fost raportate 134 de decese (79 bărbați și 55 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 33 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.