S-a aflat planul secret al preşedintelui Klaus Iohannis! Şeful statului nu ar mai avea deja răbdare, spune un cunoscut politician.
“Domnul Iohannis n-o să mai aibă răbdare (…) Marii perdanți vor fi cei de la PNL”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cunoscut pentru criticile sale aduse inclusiv preşedintelui Iohannis, afirmă că, în cazul în care Guvernul Ciucă nu primeşte votul în Parlament, şeful statului nu va mai merge pe mâna PNL pentru desemnarea unui nou premier.
“Iohannis n-o să mai aibă răbdare”, afirmă Ungureanu, adăugând că preşedintele Iohannis este decis să dizolve Parlamentul, iar liberalii vor fi marii perdanţi în viitoarele alegeri anticipate.
“PSD este hotărât să nu voteze Guvernul Ciucă și, din sursele mele de la Cotroceni, ne îndreptăm către alegeri anticipate. Domnul Iohannis n-o să mai aibă răbdare să nominalizeze un alt premier de la PNL, le-a și spus la întâlnire că a treia încercare nu va mai fi de la PNL.
Dar ieri, din câte știu, domnul Iohannis era decis să dizolve Parlamentul. Probabil că marii perdanți din aceste alegeri anticipate vor fi cei de la PNL”, a declarat Emanuel Ungureanu pentru Antena 3.
Declaraţia surprinzătoare a lui Nicolae Ciucă: Matematic, Guvernul nu are șanse să treacă
Nici premierul desemnat, Nicolae Ciucă, nu pare să aibă prea mare încredere în votul din Parlament, afirmând că, matematic, Guvernul propus de el nu are şanse să treacă.
El a depus, sâmbătă, lista miniștrilor Guvernului pentru care va cere încrederea Parlamentului și programul de guvernare.
“Așa cum arată situația și cifrele, matematic, Guvernul nu are șanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat destul de multă inflexibilitate și că am realizat că probabil nu se va ajunge la un acord politic astfel încât să putem determina o majoritate care să aprobe Guvernul în Parlament.
Totuși, ținând cont de situația în care ne găsim astăzi, una deosebit de complicată, am hotărât să merg cu progamul de guvernare și Cabinetul în Parlament pentru că până miercuri mai este timp, există timp de reflecție pentru fiecare dintre parlamentari”, a declarat Nicolae Ciucă.
“Votarea acestui Guvern este soluția prin care se câștigă timp”
Totuşi, premierul desemnat spune că un vot pozitiv dat Guvernului său ar fi soluţia care ar permite continuarea negocierilor în România.
“Prin acest demers, doresc să subliniez că deși nu s-a ajuns la o înțelegere între partidele politice, prin votarea acestui Guvern este soluția prin care se câștigă timp astfel încât să poată să continue negocierile și să reușească să găsească liniile de comunalitate în ce privește acordul sau un pact politic.
Eu sunt convins și fac apel la tot ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului”, a mai declarat Nicolae Ciucă.