Alertă totală în România! Poliția Română anunță că a primit, pe emailul oficial al instituției, mai multe mesaje în care era specificat că un spital din Transilvania va fi aruncat în aer. De asemenea, Poliția Română a precizat că cei care ar dori să facă acest lucru sunt luptători ucraineni.
Alertă în România! „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Inspectoratul General al Poliției Române informează că a primit mai multe mesaje, pe adresa de email a instituției, care spun că luptătorii ucraineni vor să arunce în aer un spital din Transilvania.
Poliția Română spune că mesajele respective au fost primite miercuri, 29 iunie, iar conținutul mesajul se repetă.
„Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania și să omoare un medic”, arată Inspectoratul General al Poliției Române.
Pe acest fond, Poliția Română și Serviciul Român de Informații au demarat verificări specifice, arată Inspectoratul General al Poliției Române.
Ucraina a început un nou proces împotriva Rusiei la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a înregistrat o cerere oficială din partea Ucrainei împotriva Rusiei, cu privire la constatarea încălcării drepturilor omului comise de trupele liderului de la Kremlin.
„Pe 23 iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a primit o cerere completată în mod oficial în acest caz”, care se referă la „acuzaţiile guvernului ucrainean privind încălcări masive şi flagrante ale drepturilor omului comise de Federaţia Rusă în operaţiunile sale militare pe teritoriul Ucrainei din 24 februarie 2022″, arată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
CEDO a primit doar măsuri provizorii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a primit, până acum, doar cereri pentru măsuri provizorii din partea Kievului, acestea fiind rezervate situațiilor urgente. Pe de altă parte, instituția europeană a solicitat de mai multe ori Federației Ruse să oprească ofensiva din Ucraina, însă fără niciun rezultat.
„Curtea a primit acum o solicitare completă din partea guvernului ucrainean, în care acesta afirmă că Federaţia Rusă a invadat ilegal Ucraina şi că invazia şi ocuparea anumitor părţi ale Ucrainei continuă. Conform guvernului ucrainean, Federaţia Rusă a desfăşurat atacuri ţintite, nediscriminatorii şi disproporţionate împotriva civililor şi a bunurilor acestora pe teritoriul Ucrainei, încălcând toate normele dreptului internaţional aplicabile”, arată CEDO.
Totuși, procedura inițiată de Kiev ar putea să aibă un efect redus asupra Moscovei, având în vedere că țara condusă de Vladimir Putin a decis, la începutul acestei luni, să nu mai aplice deciziile CEDO.