Gazprom a fost de acord să aștepte până la 1 septembrie pentru plata în avans de la SA Moldovagaz pentru livrările de gaze naturale din august, a anunțat compania rusă într-un comunicat.

Gazprom a acceptat amânarea plății

„JSC Moldovagaz nu și-a respectat obligațiile contractuale față de PJSC Gazprom de a remite plata în avans pentru livrările de gaze din august 2022. În acest sens, Moldovagaz a solicitat Gazprom să amâne plata în avans până la 1 septembrie 2022. Gazprom a fost de acord cu această solicitare în circumstanțe excepționale”, se arată în comunicatul companiei, potrivit Interfax.

Termenii și condițiile contractului de gaz prevăd că Moldovagaz trebuie să remită plata integrală până la data de 20 a fiecărei luni pentru gazele naturale consumate în luna precedentă și 50% din plata pentru gazele contractate pentru luna curentă.

Directorul general al Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat anterior, luni, că societatea moldo-rusă nu va putea plăti până la sfârșitul zilei avansul de 50% pentru gazele naturale pe care le-a primit de la Gazprom în luna august și, prin urmare, Moldovagaz a cerut Gazprom o amânare a plății avansului.

Motivele pentru care Republica Moldova nu a plătit

Ceban explicase că, „din cauza insuficienței acoperirii tarifare a costurilor legate de achiziționarea, furnizarea, transportul și distribuția gazelor naturale, deficitul de numerar al SA Moldovagaz va fi de 285,4 milioane de lei în luna august, adică aproximativ 15 milioane de dolari.

„Pentru a evita speculațiile, aș dori să vă informez că SA Moldovagaz a achitat astăzi către SA Gazprom datoria pentru livrările de gaze naturale din luna iulie. Între timp, din cauza motivelor anunțate anterior, compania a fost nevoită să ceară furnizorului principal o amânare”, a declarat Ceban luni.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din Republica Moldova a majorat, la începutul lunii august, tariful la gaze pentru consumatori de la 18,62 lei la 23 de lei pe metru cub, inclusiv TVA. Potrivit metodologiei aprobate legal, ANRE a calculat prețul mediu de achiziție la 899 de dolari pentru 1.000 de metri cubi în 2022.

Între timp, prețul gazelor de la Gazprom în luna august este de 1.458 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, iar în septembrie este prognozat să fie de 1.692 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.