Șoc total la granița cu România: Situația a scăpat total de sub control. Este Breaking News

Sursă: Dreamstime

Un nou avertisment vine din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică în ceea ce privește situația de la centrala nucleară ucraineană Zaporojia. Șeful organizației avertizează că situația „a scăpat de sub control”, fiind încălcate toate principiile siguranței nucleare.

Șeful agenției nucleare a Națiunilor Unite a declarat că centrala nucleară Zaporojie din Ucraina este „complet scăpată de sub control”, potrivit BBC.

ONU anunță că centrala nucleară ucraineană Zaporojia a scăpat de sub control

Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, în funcţie de puterea produsă, se află sub controlul forţelor ruse din martie, ceea ce a pus probleme pentru Agenția Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) din cauza deconectărilor frecvente în furnizarea de date privind situaţia centralei.

„Fiecare principiu al siguranței nucleare a fost încălcat”, a declarat Rafael Grossi pentru agenția de presă Associated Press.

Între timp, un oficial instalat de Rusia în regiunea Zaporojie a declarat pentru agenția de știri Reuters că forțele ucrainene au folosit arme furnizate de Occident pentru a ataca unitatea.

AIEA e pregătită pentru a efectua o inspecție

Directorul AIEA, a avertizat încă de luni în legătură cu faptul că situaţia de la centrala ucraineană Zaporojie, aflată sub control rusesc, este tot mai periculoasă şi a insistat că este necesar să se permită accesul experţilor agenţiei pentru a se evita o tragedie.

„Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru ca acest lucru să se întâmple. Suntem pregătiţi”, a spus Grossi într-un discurs la deschiderea lucrărilor conferinţei de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP), care se desfăşoară la sediul ONU până pe 26 august.

Şeful AIEA a reamintit că s-a pregătit de două luni pentru a conduce o echipă de experţi pentru a merge în Ucraina în vederea analizării situaţiei de la Zaporojie, dar până acum nu li s-a permis să meargă mai departe.

Centrala este sub controlul Rusiei

Rusia a ocupat centrala în primele zile după invazie, iar bombardarea clădirilor din interior către forțele rusești a provocat un protest internațional. Centrala din sudul Ucrainei funcționează în continuare, cu personal ucrainean, sub control rusesc.

Dar contactele AIEA cu personalul de la centrală au fost „neregulate”, iar lanțul de aprovizionare cu echipamente și piese de schimb a fost întrerupt, a explicat Grossi. De asemenea, acolo se află o mulțime de material nuclear care trebuie inspectat de AIEA, a adăugat el.

„Locuitorii din Zaporojie și cei aflați departe se bazează pe noi toți pentru a preveni situația în care războiul provoacă o tragedie nucleară”, a declarat Grossi.