Șoc total: Orașul din România în care numărul de cazuri s-a triplat

Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea

Este vorba despre trei pacienți care aşteptau să se elibereze un pat la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galați. Aceștia au murit în spaţiile amenajate pentru pacienții COVID, deoarece nu mai era niciun loc disponibil la terapie intensivă.

Un oraș din România, în situație critică! Trei oameni au murit în aşteptarea unui pat la ATI, după ce contaminările s-au triplat

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 din Galați s-a triplat în ultimele 24 de ore, comparativ cu ziua precedentă.

„Ieri seară, la ora 20.00, am avut 64 de cazuri confirmate în sectorul izolator din cadrul UPU. Au fost anunţate toate autorităţile DSP, CNCCI, Prefectura, ISU, ulterior fiind transferaţi 10 pacienţi la CFR, 5 la Boli Infecţioase şi 5 pacienţi fiind internaţi la Spitalul Judeţean la Secţia COVID.

Sunt pacienţi care s-au prezent în stare critică în Serviciul de Urgenţă. Au beneficiat de tot tratamentul, inclusiv intubare, ventilare mecanică, dar din păcate evoluţia lor a fost fatală. Avem trei decese înregistrate cursul zilei de ieri. Decesele au fost în zona de izolator. S-a contactat CNCCI, s-au contactat toate instituţiile pentru a putea transfera în alte locuri, inclusiv în secţia noastră ATI, dar din păcate avem lipsă de locuri”, a transmis Violeta Sapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, conform alephnews.ro

Este vorba despre o creștere în avalanşă

De asemenea, subprefectul judeţului Galaţi, Andra Costache, a explicat că este vorba despre „o creştere în avalanşă”.

„Situaţia este destul critică. 466 confirmaţi pozitiv din aproximativ 1700 de teste. Vorbim de o creştere în avalanşă, având în vedere că în ultimele zile am avut 90, 91 de cazuri, iar astăzi vorbim de o triplare de cazuri. Presiunea este foarte mare pe medici.

Avem 76 de locuri libere, din păcate la ATI situaţia este mai critică. La Spitalul Judeţean toate cele 16 locuri sunt ocupate, la Spitalul Militar toate cele cinci locuri sunt ocupate, la Spitalul Pediatrie din cinci locuri, patru sunt ocupate”, a spus Andra Costache.

În acest context, angajaţii spitalelor din Galați se confruntă cu o situație foarte dificilă.

„Personalul este foarte puţin, obosit şi de aceea apar sincope la camera de gardă. Nu s-ar fi ajuns aici dacă lumea s-ar fi vaccinat. Se moare şi cei care au murit ar fi avut o şansă la viaţă dacă s-ar fi vaccinat”, a transmis Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt DSP Galaţi.