Care a fost, de fapt, planul președintelui? A jucat un rol determinant
Președintele USR, Dacian Cioloș, a declarat la Digi 24 că PNL a spus, încă de la întâlnirea preliminară, că îl vor susţine pe Florin Cîţu în funcţia de premier.
„Nici nu au avut loc negocierile cu noi. Am avut o întâlnire preliminară, exploratorie, în care am înţeles că PNL, înainte de a decide unde ciuguleşte, vrea să vadă cam despre ce e vorba şi acea întâlnire a fost exploratorie, să vedem cam despre ce am discuta şi care ar fi condiţiile preliminare, dacă ar fi să negociem. Şi înţelegerea mea atunci, a noastră, a colegilor din echipa de negociere de la USR a fost că după acea discuţie preliminară în care şi noi ne-am spus punctul de plecare şi cei de la PNL, PNL a avut o întâlnire şi cu PSD şi înţelegerea noastră era ca apoi, în Biroul lor Politic Naţional urmau să prezinte ambele opţiuni şi să decidă Biroul Politic dacă încep negocierile de formare a Guvernului cu noi sau cu PSD. În acea întâlnire, am înţeles, s-a discutat doar despre opţiunea PSD şi s-a votat cumva prin eliminare negocierile cu USR.
Nu a fost un blocaj total, cel puţin în felul în care s-au exprimat colegii de la PNL niciodată, tocmai de asta noi am tot lăsat o decizie definitivă din partea noastră ca să vedem, să înţelegem ce vor colegii de la PNL. Am spus-o şi public, de mai multe ori, le-am cerut să ia o decizie odată pentru totdeauna şi să tranşeze dacă vor să negocieze cu noi. Ni s-a spus că, dacă ar fi să negociem o majoritate, opţiunea PNL pentru premier este preşedintele partidului, Florin Cîţu. Asta ni s-a spus şi la acea discuţie preliminară, da. Şi de altfel atunci când domnul Ciucă a fost desemnat premier niciun moment PNL nu a spus că vrea să construiască o majoritate în Parlament şi un guvern majoritar cu domnul Ciucă premier.
Opţiunea a fost foarte clară, Ciucă premier, dar cu guvern minoritar. Şi domnului Ciucă i-am propus să începem discuţiile pentru construirea unei majorităţi în Parlament, însă conducerea PNL nu a dorit acest lucru, a vrut să meargă doar cu guvern minoritar. Deci era aproape o misiune imposibilă pentru domnul Ciucă, practic”, a declarat Dacian Cioloş.
Au avut loc doar discuţiile din cadrul consultărilor de la Cotroceni
De asemenea, acesta a fost întrebat dacă a avut vreo discuţie pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis.
„Nu, nu am avut alte discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis decât consultările la care am participat cu colegii”, a declarat Cioloş, înainte de a fi întrebat și dacă preşedintelui Klaus Iohannis îi aparţine decizia de înlocuire a USR cu PSD.
„Nu ştiu dacă îi aparţine în totalitate, dar în mod clar preşedintele Klaus Iohannis a jucat un rol determinant şi asta o spun colegii din PNL. Şi asta e o constatare, nu e o presupunere. E o constatare din informaţii pe care le-am avut de la colegi din PNL, inclusiv anumite poziţionări mai mult sau mai puţin publice, că preşedintele Iohannis şi-a dorit această majoritate care se construieşte acuma. Nu ştiu dacă a eliminat complet posibilitatea unei refaceri a coaliţiei, dar domnul Iohannis a arătat nemulţumit de coaliţie înclusiv la discuţiile pe care le-am avut la consultări”, a completat Cioloş.
Totodată, șeful USR a mai fost întrebat şi când s-a rupt legătura sa cu președintele Klaus Iohannis.
„Nu ştiu dacă am avut motive să simt că legătura personală între mine şi preşedinte s-a rupt la un moment dat. Eu am avut contacte cu dânsul inclusiv cât am fost lider de grup, când a fost vorba de România, pe mai multe subiecte ne-am coordonat. Am fost surprins de ieşirea dânsului pe mai multe subiecte, împotriva USR, de mai multe ori şi mai ales acea ieşire când a făcut USR «crizatori». (…) Mi s-a părut acea ieşire gratuită, nu i-am înţeles logica şi motivul”, a conchis Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş, despre renegocierea PNRR
Mai mult, Dacian Cioloş a spus sâmbătă, 13 noiembrie, că ar fi dificil de renegociat PNRR, deoarece ar însemna ca planul respectiv să fie luat de la zero.
„Le doresc succes să renegocieze. Pentru domnul Cîţu ar fi penibil pentru că e premierul care a semnat acel PNRR împreună cu preşedinta Comisiei. În primul rând, mie nu mi-e clar ce anume vrea domnul Ciolacu să negocieze sau să renegocieze în PNRR. Pentru că am auzit una de la dânsul, am auzit alta de la domnul Grindeanu şi probabil că mai au şi alţii alte idei. În primul rând, nu e clar ce vor să renegocieze pentru că dacă vor să renegocieze reforme la care România s-a angajat, văd o mare problemă. Acele reforme decurg din nişte recomandări specifice de ţară pe care Comisia Europeană le face pentru toate statele membre de câţiva ani de zile.
Şi ele s-au regăsit în Planurile naţionale de redresare ale statelor membre. Acolo nu a fost uşor nici pentru noi să le negociem. (…) Tot programul ar fi blocat. Dacă sunt chestiuni esenţiale atunci, tot programul ar fi blocat pentru că ar presupune chestiuni de alocări bugetare şi reforme, dacă sunt doar chestiuni punctuale atunci programul ar putea să meargă aşa şi ceea ce a fost renegociat rămâne în vigoare şi oricum se aplică. Guvernul ar trebui să pună în practică”, a mai spus Cioloş la Digi24.
Acesta a vorbit și despre ce prevede PNRR pentru pensii, susținând astfel că apare posibilitatea de a creşte vârsta de pensionare.
„Pentru pensii, Comisia Europeană a cerut modificarea vârstei de pensionare, un angajament clar că modificăm vârsta de pensionare, că o ducem mai în sus şi colegii noştri din guvern au insistat să nu avem o condiţionalitate, să fie o decizie politică în România, după un acord politic şi atunci în PNRR se prevede cel puţin posibilitatea opţională de a creşte vârsta de pensionare. Adică fiecare persoană să decidă opţional dacă vrea să lucreze în plus, să poată să o facă. Dacă vor să renegocieze reformele va fi foarte dificil, dacă vor să renegocieze alocările bugetare, acolo iarăşi Guvernul a mers cu nişte argumente, alocările bugetare sunt legate de nişte reforme şi dacă guvernul vrea să renegocieze lucrul acesta, în acest stadiu, în care PNRR nici nu a fost lansat, urmează să vină avansul şi să dăm drumul la primele măsuri, o renegociere ar însemna practic o întoarcere la zero, adică practic noi nu am mai avea PNRR, implementarea lui s-ar bloca şi ar trebui rediscutat, renegociat şi am amâna implementarea până undeva anul viitor”, a declarat Cioloş.