Noi reguli pentru angajatorii care angajează aceste persoane! Guvernul obligă companiile care procedează în acest mod să plătească contribuția la pensii. Dacă angajatului nu îi va fi mărit salariul brut, el riscă să rămână cu mai puțini bani în buzunar.
Este vorba despre angajatorii care folosesc zilieri. Fiindcă sunt obligați să le plătească contribuția la CAS, aceștia vor fi nevoiți să le mărească și salariul brut, altfel, aceștia vor rămâne cu bani mai puțini.
În prezent, zilierilor le este plătit doar impozitul pe venit pentru salariul pe care îl primesc. De acum, se va achita și contribuția la pensii, după ce Ordonanța de urgență va fi publicată în Monitorul Oficial.
Conform Legii nr. 52/2011, zilierii trebuie să primească pe ora de muncă măcar valoarea/oră a salariului minim brut pe țară garantat în plată, acesta fiind valoarea indemnizației brute. Anul acesta, indemnizația brută pe oră este de aproximativ 12,4 lei. Dacă firmele ce folosesc munca zilierilor decid să îi plătească, chiar și după intrarea în vigoare a actului normativ, cu salariul minim brut, zilierii vor rămâne cu bani mai puțini.
De aceea, dacă zilierul va primi aceeași sumă brută, dar din care se va scădea și contribuția la pensie, el va primi cu 25% mai puțini bani.
Numai beneficiarii (cei care lucrează cu zilieri) care le vor mări indemnizațiile brute le vor asigura zilierilor măcar veniturile pe care le primesc în prezent.
De asemenea, zilierii nu vor fi asigurați în sistemul public de sănătate. Dacă vor dori să fie asigurați, ei vor avea posibilitatea de a o face separat, scrie Dcnews.ro.