Șoc valutar în România. Moneda europeană calcă în picioare leul românesc. Banca Națională a României a publicat o nouă valoare pentru moneda euro. Sunt vizați românii care au credite la bănci.
Potrivit datelor publicate vineri de BNR, la finalul acestei săptămâni, euro a crescut cu 0.10%, ajungând la valoarea de 4,8492 lei, cea mai mare valoare de până acum.
Același lucru s-a întâmplat și joi, când Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,8442 lei pentru un euro, în creştere cu 0,07% de la nivelul de 4,8409 consemnat miercuri.
Dolarul american, pe de altă parte, a scăzut vineri cu 0,06%, de la nivelul de 4,0940 lei pe unitate înregistrat miercuri la 4,0915 lei pe unitate.
Lira sterlină a scăzut și ea vineri cu 0,02%, la 5,4424 lei pe unitate, faţă de nivelul de 5,4435 lei pe unitate consemnat joi.
Francul elveţian a coborât cu 0,03%, la 4,4940 lei pe unitate, comparativ cu nivelul atins joi, de 4,495 lei pe unitate.
Prețul gramului de aur a ajuns la 255,1851 lei, în creștere faţă de preţul înregistrat joi, de 254,6004 lei.
Indicele ROBOR se menține
Spre deosebire de principalele monede, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas vineri la 1,99%, arată datele publicate de BNR.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul indicelui ROBOR la 6 luni, care s-a menţinut la 2,08%.
Pe 5 august, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu 6 august, dar şi de reducere a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 1,25%. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.