Urmează o perioadă complicată pentru finanțele românilor, în condițiile în care Banca Națională pare că nu a reușit deprecierea monedei naționale.

Astfel, pe fondul dezechilibrelor ce caracterizează economia națională, care s-au accentuat în acest an, Leul românesc devine din ce în ce mai slab, în comparație cu moneda europeană, lucru ce va avea consecințe directe în buzunarul celor care au facturi și rate calculate în moneda europeană.

Un euro a ajuns 5 lei la vânzare

O bancă ce operează pe piața din România a ajuns să vândă Leul pentru aproape 5 euro, avertizează cunoscutul economist Cristian Socol.

”1 euro = 5 lei la vanzare!? O veste mai putin buna. Pe fondul incertitudinii si al cresterii dezechilibrelor din economie, un euro a ajuns 5 lei la vanzare la ALPHA BANK Romania. Bine, 4,9950 lei pentru un euro. Complicat.”, a scris Socol miercuri pe Facebook.

În context, Socol a avertizat miercuri asupra faptului că indicatorii de adecvare ai rezervelor internaționale pe care le deține BNR au ajuns într-o situație nesustenabilă, ca urmare a exploziei înregistrate în dreptul datoriei externe, pe fondul împrumuturilor extrem de mari contractate în acest an de Ministerul de Finanțe.

”Derapaj grav în indicatorii privind poziția externă a României.

Date BNR: Plus 10 miliarde euro la datoria externă totală (în primele 7 luni din 2020).

”Derapaj macroeconomic grav”

În primele 7 luni din anul curent, investițiile străine directe (1,3 miliarde euro) reprezintă doar 40% din ISD realizate în aceeasi perioadă din 2019.

Indicatorii de adecvare ai rezervelor internaționale au început să intre sub pragul de alertă, situație total nesustenabilă.”, a avertizat economistul, într-o postare pe Facebook.

”42,2% din PIB datorie guvernamentală, față de 34,6% din PIB în oct 2019 (redusă de la 37,3% din PIB în 2016). România se îndreaptă spre o criză de insolvență fiscal-bugetară (criză de lichiditate), așa cum am mai avut în perioada 2009-2011.

Din păcate o nouă veste tristă despre derapajul macroeconomic grav în care se află România în aceste momente. Ministerul Finantelor Publice a publicat (…) cifrele la iulie 2020 privind ponderea datoriei guvernamentale în PIB.

Aceasta a explodat la 42,2%, cu alte cuvinte ceea ce estima Consiliul Fiscal pentru sfârșitul de an curent s-a atins la doar 7 luni. Viteza de împrumut în anul 2020 a fost cuprinsa intre 800 si 1000 euro pe secundă, total nesustenabil.”, a mai scris economistul.