Conflict la nivel înalt între ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostul premier Mihai Tudose. Divergențele dintre cei doi politicieni continuă acum cu o serie de jigniri grave la adresa lui Mihai Tudose, adresate de doamna ministru de Interne.
Replici acide adreasate de Carmen Dan fostului premier, Mihai Tudose. Ministrul de Interne spune despre Tudose că este „bădăran, oportunist, securist”.
Controverse mari după scrisoarea chestorului Cătălin Ioniţă în care vorbește despre „situaţia extrem de gravă în care se găseşte Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru”. Chestorul Ioniță a făcut publice niște detalii legate de procesul de numire a sa la conducerea Poliției Române.
„I-adevărat că a prins culoar şi a ţinut morţiş să se penibilizeze şi domnul Tudose, că e plină politica românească de domnişori din ăştia frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind. Am să-i răspund scurt, pe înţelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta”, a spus Dan.
„Ieri (luni – n.r.) am făcut câteva precizări, chiar n-aş vrea să lungim acest subiect despre Ioniţă, zicerile domnului Ioniţă, eu cred că am comentat destul. Domnul Ioniţă e un domn care şi-a dorit să fie personaj. I-adevărat că a prins culoar şi a ţinut morţiş să se penibilizeze şi domnul Tudose, că e plină politica românească de domnişori din ăştia frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind. Am să-i răspund scurt, pe înţelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta, alegeţi dvs ordinea”, a declarat, marţi, Carmen Dan.
„Apropo, voiam să vă mai spun ceva legat de lucrările de doctorat, dar mă opresc să mai deschid acest subiect că iar se supără domnul Tudose şi domnul Ioniţă, aceşti doctori în fariseism”, a spus ea.
La începutul anului 2018, Cătălin Ioniță a ajuns la conducerea Poliției Române.
„Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de interne”, susţine Ioniţă.
„Oricum, suma pe care o primesc pentru titlul de doctor nu cred că va acoperi vreodată munca şi absenţa mea din familie”, a mai spus Cătălin Ioniţă.