Dezvăluiri de ultim moment din cazul Caracal. Se pare că Florian Coldea ar avea o serie de interese în această tragedie care a şocat întreaga ţară. Mai mult, Alexandru Cumpănaşu ar fi şi el implicat.
Jurnalistul Mirel Curea a lansat o teorie-bombă în emisiunea „Descoperiți” de la Antena 3. Acesta susține că fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea, ar avea o legătură neştiută cu cazul Caracal.
„Serviciile de Informații foarte prezente în zonă, nu mai explic de ce, contrainformativ zona aceea este una dintre cele mai protejate din lume, ținând cont de importanța obiectivului de la Deveselu, Serviciile de Informații Românești au dat toate informațiile pe care le-au avut cu privire sau în măsură să elucideze acest caz. Lucrul ăsta îl știu de la un ofițer de informații, care este specializat în protecția unor obiective de acest fel și care are și ceva informații de la camarazi din zona respectivă”, susține jurnalistul, potrivit Antena 3.
„Îl vedeam pe domnul Cumpănașu cum devine prezidențiabil, neavând nicio șansă să devină președintele României, dar rupând votul dintr-o anumită zonă. Și acolo e mâna lui Coldea. Văd jocul lui”, mai spune Mirel Curea.