Acţiunile Societe Generale (SocGen), UniCredit şi Raiffeisen International au înregistrat vineri scăderi severe pe bursele europene, din cauza temerilor că problema datoriilor suverane s-ar putea extinde în Ungaria şi alte state din Europa Centrală şi de Est.
„Ar putea exista contagiune în Europa de Est, care ar încetini creşterea economică din cauza deteriorării situaţiei în zona euro”, a afirmat Jaap Meijer, analist la compania londoneză Evolution Securities.
Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu 7,68%, până la ora 17:50 (ora României), Societe Generale a pierdut 7,55%, Erste Bank a scăzut cu 6,6%, iar UniCredit cu 4,72%, potrivit site-urilor burselor de la Viena, Paris şi Milano.
Purtătorul de cuvânt al premierului ungar Viktor Orban, Peter Szijjarto, a afirmat, vineri, că economia este într-o „situaţie gravă” din cauza fostului guvern, care a „manipulat şi a minţit” cu privire la starea ţării.
Comentariile politicienilor ungari nu sunt tocmai benefice încrederii investitorilor, a spus Meijer. Compania Evolution recomandă vânzarea acţiunilor UniCredit, Societe Generale şi KBC Groep, toate cu activităţi importante în estul Europei.
Totodată, costurile pentru asigurarea datoriilor Austriei împotriva riscului de default (credit default swap-CDS) au urcat cu 0,65 puncte procentuale vineri, din cauza expunerii ţării faţă de Ungaria.
Erste şi SocGen controlează în România cele mai mari bănci din ţară, respectiv BCR şi BRD, în timp ce Raiffeisen şi UniCredit sunt prezente sub brand propriu.
SURSA: Mediafax