Analizez rezultatul acțiunilor umane, ale cooperării și schimburilor dintre indivizi, dar și impactul barierelor în calea acestor schimburi. Unul din cele mai fascinante aspecte ale economiei capitaliste este “miracolul pieței libere”, faptul că în încercarea de a satisface preferințele consumatorilor producătorii ajung să ofere o varietate de bunuri și servicii care depășește imaginația oricărui om ținut izolat în lagărul unei societăți închise, într-o economie reprimată.

De exemplu, dacă mergi în hipermarket să cumperi cașcaval sau bere, ai la dispoziție pe raft zeci de sortimente; dacă vrei să cumperi online, atunci găsești sute de produse diferite. Oamenii par să aprecieze foarte mult varietatea. Această preferință pentru produse specifice frânează tendința inevitabilă a producătorilor de a reduce gama de bunuri oferite și de a crește producția unui sortiment mai îngust. Producătorii sunt permanent tentați să producă mai mult dintr-un anumit bun, din considerente de cost/eficiență; este vorba de principiul economiilor de scară. Unii economiști au arătat că trăsătura fundamentală a capitalismului este chiar asta: producția pe scară largă. Și totuși producția pe scară largă este frânată tocmai de preferințele publicului. Deși ar fi mai eficient și mai ieftin ca fabricile de bere să ofere puține feluri de bere, la limită unul singur, problema este că publicul nu vrea să bea doar un singur tip de bere. Publicul apreciază existența unui sortiment vast de beri pentru care, desigur, este dispus să plătească prețul necesar. Deci oamenii plătesc ca să aibă de unde alege. Aparent, cam așa stă treaba pretutindeni în capitalism și, cum spuneam, miracolul pieței libere este tocmai această bogăție de produse.

Apropo, introducerea monedei unice europene a fost considerată drept o simplificare a organizării monetare de la momentul respectiv, simplificare care ieftinește viața oamenilor deoarece îi scapă de niște alegeri (monetare) și riscuri (valutare) considerate inutile. Doar că decizia unificării monetare nu a aparținut oamenilor, ci politicienilor și, prin urmare, nu putem vorbi tocmai de unificare monetare ci mai degrabă de centralizare monetară. Și dacă cineva cântărește riscurile în locul tău, atunci nu se poate spune de fapt că ai făcut vreo economie. Ce vreau să spun este că simplificarea nu este bună în sine.

Ea este bună doar dacă reflectă preferințele voluntare ale membrilor societății, nu dacă este impusă de sus în jos, de către un Comitet al Planificării. Introducerea monedei unice este un act socialist și s-a produs la fel cum comuniștii de pe timpul lui Ceaușescu au decis că trebuie să ne uităm la un singur post de televiziune. Tot ca să facem “economie”…

Articolul integral îl puteți citi pe logec.ro

Autorul textului este Bogdan Glăvan, profesor de economie