Companiile care operează în sectorul petrolier şi cel al gazelor domină topul 100 al celor mai mari societăţi din sud-estul Europei, informează portalul bulgar Dnevnik.
În acest top există şi patru companii româneşti, printre care Automobile-Dacia SA (locul patru), ale cărei venituri au crescut cu 15,7%, până la 3,11 miliarde euro, în 2012. Următoarele sut OMV Petrom Marketing SRL (locul cinci), Rompetrol Rafinare SA, (locul opt), cu un venit de 2,731 miliarde de euro.
Ca şi în ultimii patru ani, şi în acest an cea mai mare companie din regiune este OMV Petrom SA, urmată de compania INA din Croaţia şi de rafinăria bulgară Lukoil Neftochim.
Veniturile încasate de OMV Petrom SA în anul 2011 se ridică la 4,1 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creştere de 14% faţă de anul 2010. Anul trecut, OMV Petrom SA are şi un profit record de 853 milioane de euro (420 milioane în anul 2010). În 2011, INA a avut venituri de 3,6 miliarde de euro, în timp ce Lukoil Neftochim – de 3,4 miliarde de euro. Într-un an compania OMV Petrom Marketing SRL a avut o evoluţie spectaculoasă, avansând de la locul 22 în 2011 până la locul 4 în 2012, cu venituri de 3,185 miliarde de euro (creştere de 197,5%).