“Chiar dacă s-ar reduce la zero, n-ar fi nicio problemă”, a declarat Frederic Oudea, CEO al băncii, într-un interviu pentru Bloomberg. Iar rezistenţa, spune bancherul francez, ar putea fi “veşnică”. Societe Generale are la dispoziţie lichidităţi de 105 mld. euro şi şi-a redus necesarul de finanţări în dolari. “Este un mesaj clar. Până acum întrebarea era: au acces imediat băncile franceze la lichiditate, da sau nu? Răspunsul începe să se contureze”, spune Pierre Flabbee, analist la Kepler Capital Markets.
Drept urmare, acţiunile Societe Generale s-au apreciat cu 15%, până la 17,9 euro, în ultima şedinţă de tranzacţionare de la Paris, cea mai mare creştere zilnică din luna mai 2010 încoace. Cât despre problemele legate de expunerea la datoriile ţărilor mediteraneene, Oudea spune că “Pentru banca noastră, expunerea la datoriile suverane este scăzută, uşor de administrat”. Societe Generale deţine datorii italiene, spaniole, greceşti, irlandeze şi portugheze în valoare de 4,3 mld. euro. “Ar trebui comparate cu capitalul nostru de 41 miliarde de euro. Cred că oamenii trebuie să se uite din nou la aceste cifre”, conchide şeful Societe Generale.
sursa: Bloomberg
Societe Generale nu are probleme
15 septembrie 2011, 09:53
Ultima modificare în 15 septembrie 2011, 12:53
Societe Generale, a treia mare bancă franceză anunţă că poate rezista fără probleme unei “îngheţări” a finanţărilor în dolari din partea fondurilor americane, fonduri ce au redus deja împrumuturile către băncile europene pe fondul crizei datoriilor.
Etichete: brd - groupe société générale,
dolari
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Nemţii nu vor să se împrumute la comun
- Agenţiile financiare se pregătesc să lovească Spania
- Ialomiţianu: „Guvernul menţine ţintele de creştere şi deficit pe anul 2012”
- Grecii devin noii căpşunari ai Europei
- Cel mai mare Leroy Merlin din lume se deschide mâine în complexul Colosseum
- Ţările cu datorii guvernamentale mari oferă randamente imobiliare cu 25% peste pieţele mai puţin expuse
- Acte normative publicate în data de 14 septembrie
- Liviu Tudor a mai pus pe piaţă 275 de apartamente de închiriat pentru studenţi
- Dezastruos: O monedă europeană a pierdut într-o zi 60% din valoare
- Ce poate o autostradă de la nemți: Teste la 340km/h