În cadrul podcastului „Subiecte Capitale” sociologul Mirel Palada a fost invitat pentru a ne explica schimbările de imagine ale României din presa internațională în contextul crizei refugiaților. Totuși, românii sunt în continuare mult mai încrezători în liderii occidentali decât în cei locali, iar de când a început războiul, aproape jumătate dintre români au încredere în liderul ucrainean, Zelenski, ne transmite Palada.
Sociologul este de părere că românii îi ajută pe ucraineni datorită mai multor factori, toți la fel de importanți: credința religioasă și valorile transmise de ortodoxism, frica de ruși, dar și empatia față de criza umanitară prin care aceștia trec. În paralel, Zelenski a ajuns să câștige încrederea a 43% dintre români.
„În mentalul colectiv al Doilea Război Mondial, după 50 de ani de opresiune comunistă sprijinită de tancurile sovietice, au fost tot soiul de nemernicii făcute, abuzuri, vestitul „davai ceas”. Ele nu au cum să nu lase urme. Dacă ai acest personaj negativ alături de tine și cineva este agresat de lupul cel rău la fel cum tu te sperii că s-ar putea să se întâmple și cu tine, în mod inevitabil empatizezi cu victima. Asta este principala explicație. Cealaltă explicație este una culturală. Indiferent de relațiile mai reci, mai încordate între statele Ucraina și România, avem un popor predominant creștin, iar principala valoare în creștinism este iubirea, compasiunea, ajutorarea celorlalți. Românii în zilele astea au făcut ce au fost învățați să facă, ce sunt educați să facă, o au de manieră naturală, neforțată în ei: să îi ajute pe cei de alături. Iată că a fost unul dintre lucrurile neforțate, naturale, pe care le-am făcut în ultima perioadă. Felicitări pentru asta”, comentează sociologul ajutoarele acordate de români.
Sondaj SOCIOPOL: 43% din români au încredere în Zelenski
„Noi la institutul Sociopol am măsurat zilele trecute încrederea în diverși lideri interni și externi. Pe departe eroul României în momentul de față este Volodimir Zelenski, peste 40% încredere, 43% încredere. Cum de altfel, toți liderii occidentali, fie că e Ursula, Angela Merkel, Macron, Boris Johnson, sunt la niveluri de încredere mai ridicate decât toți liderii noștri. Avem un președinte, Iohannis care este la 20%, și-a revenit un pic, ajunsese la 12% la un moment dat. Odată ce a început războiul am avut de-a face cu acest fenomen bine documentat numit „Rally around the Flag”, adunarea în jurul steagului, e criză, toată lumea se adună în jurul liderului. Nicolae Ciucă, premierul României, este la 25%, plecase de undeva de la 15% înainte să fie premier”, ne transmite Mirel Palada.
Aceste date sunt foarte interesante deoarece arată cum românii au o încredere mai mare în liderii europeni în timp ce nu prea au încredere deloc în cei naționali. Scena politică locală este atât de fragmentată încât ceea ce simțim în momentul de față prin pacea politică a coaliției, și anume această stabilitate socială, este doar un sentiment trecător, comentează Palada. De ce stau totuși liderii europeni mai bine în sondajele din România decât liderii noștri politici?
De ce n-avem încredere în noi?
„Pentru că ai un discurs ambivalent la adresa lor. Primești și știri pozitive, lumea îi laudă, se adună în jurul lor, dar primesc și știri negative. Iohannis este criticat de atâta timp, Ciucă de asemenea. Poziția de premier este oricum foarte ușor criticabilă, aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat cu Ponta, ce s-a întâmplat cu Cioloș, fiecare premier e tăvălit.
E foarte greu să auzi mesaje critice la adresa lui Angela Merkel, Ursula von der Leyen, Boris Johnson. Acum că auzi de criză auzi numai de bine despre cum se strofocă ei, ce puternici sunt. Dacă auzi numai de bine despre el spui: Da domne, este bun, sunt mai buni decât de ai noștri. Și atunci ajungi să ai un popor întreg care să creadă mai degrabă în liderii externi decât în cei interni. Așa vrem? Asta merităm!”, punctează sociologul Mirel Palada.
Va crește importanța politică a României în contextul războiului?
Mirel Palada este de părere că importanța geostrategică a României va crește în contextul războiului, mai ales în rândul structurii de securitate NATO. După polonezi am ajuns al doilea cel mai important partener euro-atlantic din estul Europei, însă acest lucru nu va aduce o revoluție în relațiile internaționale. Chiar dacă România câștigă capital politic de pe urma modului în care societatea și statul gestionează criza refugiaților ucraineni, pe termen lung, Palada este de părere că vom rămâne niște „elevi cuminți” în Europa.
„Acum cu acest conflict și poziția noastră militară s-a schimbat. Până acum noi am fost disciplinați, am ajutat în Afghanistan, am ajutat cu informații, am avut o imagine relativ ok în NATO. Dar nu eram precum elevul strălucitor Polonia. Iată că acum Polonia este și mai importantă în relația dintre NATO cu Rusia, dar nici România nu mai este de dat laoparte. România dintr-o dată a devenit al doilea pilon alături de Polonia în această zonă din ce în ce mai fierbinte, un lucru suplimentar în redefinirea și redesenarea imaginii internaționale a României. Trebuie să beneficiem de pe urma acestei chestii și să nu fim fraieri, să nu fim naivi, și să facem chestia asta pe gratis. Toate țările au un interes, polonezii nu fac chestia asta pe gratis, nici noi nu trebuie să o facem pe gratis”, explică sociologul Mirel Palada.