Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare
Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare! Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor, inculpata G.C. (Gliga Claudia) a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, conform articolului 290 alineatul (1) din Codul Penal și articolului 6 din Legea nr. 78/2000. Pe lângă pedeapsa principală, i s-a interzis exercitarea unor drepturi civile și ocuparea unor funcții publice pentru o perioadă de 3 ani.
Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de 4 ani, condiționată de respectarea unor anumite condiții stabilite de instanță, inclusiv prestarea a 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, i s-a confiscat suma de 50.000 de euro, reprezentând beneficiul infracțiunii, și a fost obligată să suporte cheltuieli judiciare în cuantum de 4200 lei.
Inculpatul G.D.P. (Gliga Dorin Petru) a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită. Similar cu cazul precedent, i s-au impus interdicții referitoare la exercitarea unor drepturi și ocuparea funcțiilor publice pe o perioadă de 2 ani.
Executarea pedepsei a fost, de asemenea, suspendată pentru o durată de 3 ani, condiționată de supraveghere și de obligația de a efectua 100 de zile de muncă în folosul comunității. Inculpatul este, totodată, obligat să suporte cheltuieli judiciare în valoare de 1200 de lei.
Sentința include menținerea măsurilor de control judiciar și posibilitatea revocării suspendării pedepsei în cazul încălcării condițiilor de supraveghere sau săvârșirii unei noi infracțiuni. Trebuie menționat că această sentință poate fi supusă apelului în termen de 10 zile de la comunicare.
Dosarul DNA
În decembrie 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au decis trimiterea în judecată a celor doi inculpați, soț și soție. Aceștia sunt acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită.
Potrivit anchetei, în contextul în care unul dintre rudele lor era judecat într-un dosar de corupție aflat în faza apelului, inculpata ar fi contactat o persoană martor în dosar, care era rudă cu unul dintre judecătorii din complet, și ar fi propus să achiziționeze o afacere deținută de aceasta în județul Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de euro, sugerând totodată posibilitatea oferirii unor alte avantaje nepermise.
„Această «ofertă» iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie”, susțin procurorii DNA.
La data de 6 noiembrie, inculpata ar fi angajat, prin intermediul aceluiași martor, un aranjament cu judecătorul, oferindu-i suma de 50.000 de euro. Acei bani reprezentau un avans dintr-o sumă care nu a fost încă cuantificată, dar care cel puțin egala cu suma menționată. Restul urma să fie plătit după pronunțarea instanței de judecată în dosarul respectiv, în cazul unei soluții de achitare.
Conform informațiilor furnizate, în data de 8 noiembrie, într-un restaurant din Cluj-Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul promis de 50.000 de euro și alte avantaje nepermise. În acel moment, s-a procedat la constatarea infracțiunii în flagrant delict.
„În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea «rezolvării problemei» la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, afirmă procurorii DNA.
Soacra lui Cătălin Cherecheș a fost surprinsă în flagrant delict de procurorii DNA în timp ce ar fi oferit mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj suma de 50.000 de euro pentru o sentință mai indulgentă în dosarul edilului. Aceasta a fost inițial reținută pentru 24 de ore. Și socrul lui Cherecheș a fost reținut în aceeași cauză. Ulterior, amândoi au fost arestați.
Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare
La data de 24 noiembrie, Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Interdicția privind dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat sau funcția de primar, a fost prelungită de la 4 la 5 ani.
În urma condamnării, prefectul județului Maramureș a constatat încetarea mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș. Acesta a fugit din țară, fiind depistat de polițiști în Augsburg, Germania, și ulterior adus înapoi în țară.