Decizia bruscă a Bancii Naționale a Elveției de a renunţa la un prag franc-euro vechi de trei ani – "piatra de temelie" a politicii sale monetare cu doar trei zile înainte de acest gest – a dus la cel mai mare cutremur al ratelor de schimb importante, din 1973 până în prezent. Pentru unii a fost un semn de avertizare, pentru alţii ghinion și arată posibile disfuncționalități în structurilor băncilor centrale.
Timp de decenii forţa oferită de tipăririrea de monedă a adus pieţele într-o poziţie de sclavie. "Nu lupta cu Fed" și toate variantele sale internaționale ale acestei bătălii a fost ideea care i-a călăuzit pe traderii financiari.
Chiar și după eșecul Federal Reserve a lui Alan Greenspan de a face faţă unora dintre cele mai mari boom-uri de credit, precum şi unora dintre cele mai mari prăbuşiri din istorie, capacitatea Fed, a Băncii Angliei, a Băncii Japoniei, Băncii Centrale Europeane şi a altora de a suplimenta piaţa cu bani pentru a ușura prăbuşirea a ajutat la anestezierea piețelor.
Valurile ulterioare de credit ieftinit, remedierile valutare și "relaxarea cantitativă" au condus în jos ratele de împrumut și au şters volatilitatea.
Demonstrațiile băncii centrale ar putea culmina cu declarația din 2012 a șefului BCE, Mario Draghi, potrivit căreia va face "tot ce este nevoie" pentru a salva moneda euro. În fața perspectivei de tipărire de bani, speculațiile au devenit inutile.
Atât de mult, încât una dintre cele mai mari enigme din ultimii ani a devenit volatilitatea implicită persistent scăzută a piețelor faţă de riscurile economice, politice și de politici monetare.
"Metadona monetară a fost mai bună decât nimic, dar am devenit dependenţi de bani ieftini peste tot și, într-un fel, bancherii centrali sunt profetici," a declarat săptămâna trecută pentru Reuters Nigel Wilson, director executiv al asiguratorului britanic Legal & General, în timp ce a vorbit despre istoricul băncilor centrale.
Primele fisuri au apărut în vara anului trecut, când a devenit clar că Fed a oprit tipărirea de bani, chiar dacă omologii din Europa și Japonia nu au procedat în acelaşi fel.
Ideea celei mai mari economii a lumii a fost de a extrage dolarii din lume şi de a-i aduce înapoi. La fel au procedat si ceilalţi, care au pompat euro și yeni relansând rata de schimb. Puterea băncilor centrale a fost la fel de descurajatoare ca întotdeauna, dar acum nu mai există o astfel de influență liniștitoare și calmantă.
