Următorii șoferi se confruntă cu o situație complicată în trafic. Deoarece au dat examenul auto pe mașini care au cutia de viteze automată, aceștia se încurcă în schimbatul vitezelor și pot provoca haos în anumite situații.
Tot mai mulți șoferi aleg să dea examenul auto pe mașini care au cutia de viteze automată. În acest context, se încurcă în schimbatul vitezelor și creează haos în trafic.
Mulți șoferi se încurcă în schimbatul vitezelor
Amintim că există o restricție clară înscrisă pe permis, atunci când o persoană susține examenul cu o mașină care are cutia de viteze automată. Aceștia nu au voie să conducă o mașină care are cutie de viteză manuală.
Totuși, polițiștii nu pot interveni, deoarece nu există sancțiuni în acest sens.
Instructorii auto au confirmat această tendință, mai ales în rândul celor care își iau permisul la o vârstă mai înaintată. Un instructor a explicat că din ce în ce mai mulți cursanți aleg în ultimul timp varianta automată.
Potrivit acestuia, s-au făcut chiar mai multe înscrieri pe automată decât pe manuală.
„În ultimul timp, din ce în ce mai mulți cursanți aleg varianta automată. Am făcut chiar mai multe înscrieri pe automată decât pe manuală”, a explicat un instructor auto.
Situația este următoarea
În doar patru ani, numărul permiselor pentru mașini automate a crescut de șapte ori. În cazul în care tendința continuă, până la sfârșitul deceniului, mulți șoferi începători nu vor mai fi capabili să conducă mașini manuale.
Cei care susțin examenul pe o mașină automată au codul 78 înscris pe permis. Acest lucru indică o restricție.
Inițial, un ordin al Ministerului de Interne le interzicea să conducă vehicule manuale. Totuși, prevederea a fost abrogată.
Potrivit Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), situația este următoarea:
- În 2019 s-au făcut 1.428 înscrieri pe automată;
- În 2020 s-au făcut 1.722 înscrieri pe automată;
- În 2021 s-au făcut 3.497 înscrieri pe automată;
- În 2022 s-au făcut 6.209 înscrieri pe automată;
- În 2023 s-au făcut 10.170 înscrieri pe automată.
Un purtător de cuvânt IPJ Brașov a oferit mai multe explicații. Acesta a subliniat că nu există în acest moment niciun ordin care să prevadă sancțiuni pentru deținătorii de permis de conducere obținut pe un autovehicul cu cutie automată.
„Nu există în acest moment niciun ordin care să prevadă sancțiuni pentru deținătorii de permis de conducere obținut pe un autovehicul cu cutie automată”, a explicat Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov.