3 praguri de sancțiuni pentru șoferi în cazul consumului de alcool, valabile și pentru consumul de droguri
În cazul consumului de alcool, există trei abordări distincte pentru șoferi, în funcție de nivelul alcoolului din organism.
Conform legii, în funcție de rezultatul indicat de etilotest, se iau următoarele măsuri:
- 0.01 – 0.10: posibilitatea de a repeta testul după 15-20 de minute (se va considera doar valoarea cea mai mică);
- 0.11 – 0.40: suspendarea permisului pentru 90 de zile și amendă contravențională;
- Peste 0.41: reținerea permisului, prelevarea de probe biologice și cercetare penală dacă rezultatul indică peste 0.80 g/l alcool în sânge.
Medicii legiști sugerează aplicarea unei abordări similare și pentru substanțele interzise.
În comunicatul publicat pe site-ul CSML (Consiliul Superior de Medicină Legală), se menționează că, din punct de vedere medical, o persoană este considerată sub influența unei substanțe atunci când consumul acesteia îi afectează capacitățile fizice sau psihice, reducându-i abilitatea de a gândi și reacționa normal, cu prudența și diligența necesare.
„Din punct de vedere medical, o persoană se află sub influența unei substanțe atunci când, ca urmare a consumului unei substanțe, capacitățile sale fizice sau psihice sunt afectate, cu reducerea abilităților sale de a gândi și reacționa normal, cu prudența și diligența necesare. De aceea este necesar a se proba că șoferul era mai puțin capabil, fizic ori psihic, sau ambele, de a avea o judecată clară, fără tulburări neurologice / psihice care să îi afecteze capacitatea de a opera un autovehicul fără riscuri, pentru el sau ceilalți participanți la trafic.
Așadar, este obligatoriu, atât în litera legii, cât și a spiritului ei, dar mai ales al obiectivității din punct de vedere toxicologic medico-legal, să fie demonstrată această afectare a comportamentului unei persoane, REALĂ ORI POTENȚIALĂ, de substanța identificată în corpul său, dar prin interpretare exhaustivă toxicologică, și nu prin congruențe forțate, simpliste de tipul prezența substanței = influențare”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul CSML.
Citirea prospectului medicamentelor nu este suficientă
Experții sugerează implementarea acestor praguri pentru a evita pedepsele severe aplicate uniform tuturor șoferilor.
De exemplu, un șofer poate avea un rezultat pozitiv la testul antidrog din cauza unei pastile pentru răceală sau a unui medicament luat cu câteva zile în urmă, de care probabil nici nu își mai amintește.
Medicii legiști explică faptul că simpla citire a prospectului medicamentelor nu este suficientă, deoarece prospectul menționează perioada în care substanța respectivă are efecte asupra organismului, nu și remanența acesteia, care poate fi mult mai îndelungată.
„În cazul medicamentelor simpla citire a prospectului nu este suficientă. Deoarece în acesta este menționată perioada de timp în care substanța respectivă are efecte asupra organismului persoanei, NU remanența în organism, care este mult mai mare.
Substanța poate fi detectată, în cantități reduse, mult timp după ce nu mai are efecte clinice. Implicit, mult timp după trecerea intervalului de timp în care nu este recomandată conducerea vehiculelor”, mai precizează CSML.
Din acest motiv, specialiștii sugerează introducerea unor abordări diferite pentru aceste situații.
Specialiștii oferă ca exemplu modul în care aceste situații sunt abordate la nivel european:
- Starea de influență este determinată prin:
- Identificarea substanțelor psihoactive în organism.
- Detectarea simptomelor clare de afectare a capacității de a conduce vehicule.
- Stabilirea limitelor concentrațiilor substanțelor psihoactive relevante.
- Există o abordare în două etape:
- Pedepse mai ușoare dacă sunt depășite anumite limite de concentrație, dar capacitatea de a conduce nu este afectată.
- Pedepse mai severe dacă este afectată capacitatea de a conduce, cum este cazul în Germania.
Specialiștii au explicat că în cazul țărilor cu toleranță zero, este esențial să fie stabilite limite inferioare de la care să se raporteze rezultatele pozitive.
„În cazul unor țări cu toleranță zero este obligatorie stabilirea unor limite inferioare, de la care să se realizeze raportarea rezultatelor pozitive. În cazul medicamentelor, considerăm că aceste limite ar trebui să fie superioare, eventual dependente de concentrația terapeutică în cazul medicamentelor”, au mai explicat specialiștii.
În prezent, dacă un șofer este depistat pozitiv la testul rapid antidrog, el va fi obligat să facă analize de sânge. Dacă rezultatul confirmă prezența substanței respective în organism, șoferului i se va întocmi dosar penal.
Ce medicamente pot avea un rezultat pozitiv la testul antidrog?
Acei șoferi care au consumat antibiotice sau medicamente antialergice pot risca să obțină rezultate pozitive la testele antidrog. De asemenea, pastilele pentru răceală sau tuse pot determina un rezultat pozitiv pentru opiacee.
Multe medicamente utilizate pentru tratamentul răcelii și gripei conțin codeină, care poate afecta rezultatele testelor rapide.
În plus, șoferii care iau antivirale ar putea obține rezultate fals pozitive pentru cannabinoizi, iar cei care folosesc medicamente antiinflamatoare pot avea rezultate fals pozitive pentru cannabinoizi sau barbiturice.