Atenție, șoferi! Se pregătește legea cu care veți putea lua amendă oriunde, oricând. Dispozitivul care va face revoluție în trafic

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de morți în accidente rutiere, atunci când este avut în vedere raportul dintre numărul de victime şi populaţia totală, arată datele Comisiei Europene.

Situația ar putea să se schimbe dacă proiectul de lege depus joi în Senat va ajunge să fie aprobat. Potrivit unui proiect legislativ depus de Mihai Botez, senator USR,  Polițiștii îi vor putea amenda pe șoferi și pe baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic.

Fiecare șofer care și-ar monta pe mașină o cameră de bord ar deveni astfel o extensie a ochilor polițiștilor. În aceste condiții, este de așteptat ca participanții la trafic să se gândească de două ori înainte de a comite o ilegalitate.

Proiectul le-ar da posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic, iar probele ar trebui încărcate pe un site al Poliției însoțite de o declarație pe proprie răspundere a celui care face sesizarea, care dacă declară în fals, va primi amendă.

„Nu ne facem bine dacă nu vom și depune eforturi în acest sens, atât noi ca participanți la trafic, dar și autoritățile în implementarea corectă a acestei inițiative. Franța, Anglia și Canada au sistem similare implementate și funcționează. Noi putem găsi tot felul de motive pentru care nu ar funcționa și la noi, dar dacă vrem să evoluăm trebuie să facem eforturi”, a afirmat inițiatorul, potrivit Hotnews.ro