Soferii care ard gazul ajung mai departe

Functionarea motorului nu necesita reglaje speciale, trecerea de la benzina la gaz realizandu-se cu usurinta. La toate sistemele mixte, pornirea motorului se face cu benzina, dupa care se face trecerea la alimentarea cu GPL. Instalatiile inteligente montate din fabrica pe Daewoo Cielo fac singure trecerea, in mod automat, cand turatia motorului depaseste 2.500 rot/min. Acest tip de Cielo costa cu 500 USD mai mult decat varianta pe benzina. Costul unui asemenea dispozitiv este de circa 330 de do

Functionarea motorului nu necesita reglaje speciale, trecerea de la benzina la gaz realizandu-se cu usurinta. La toate sistemele mixte, pornirea motorului se face cu benzina, dupa care se face trecerea la alimentarea cu GPL. Instalatiile inteligente montate din fabrica pe Daewoo Cielo fac singure trecerea, in mod automat, cand turatia motorului depaseste 2.500 rot/min. Acest tip de Cielo costa cu 500 USD mai mult decat varianta pe benzina. Costul unui asemenea dispozitiv este de circa 330 de dolari, la care se adauga costul manoperei, pana intr-un milion de lei, in cazul Daciei. Practic, costul unui kilometru parcurs arzand GPL se reduce la jumatate.
41 de benzinarii au pompe de gaz
Montarea unor asemenea instalatii pe autoturisme a fost posibila prin aparitia unor puncte de alimentare cu GPL sigure. Astfel, pana in prezent, Petrom a dotat 20 de statii de carburanti cu pompe de gaz, iar Shell, 21 de statii. In perioada imediat urmatoare este prevazuta extinderea retelei de distributie, factor care favorizeaza utilizarea sistemelor mixte de alimentare pentru autoturisme.
Pentru a putea utiliza legal un autoturism echipat cu instalatie de alimentare cu GPL, trebuie indeplinite mai multe conditii. Regimul in care se executa toate interventiile este strict reglementat de catre Organismul de Certificare Produse al Registrului Auto Roman. Certficatele de conformitate sunt acordate societatilor care executa montajul, pentru un anumit model de instalatie de alimentare, destinat unei anumite marci de autoturism. De fapt, interventiile autorizate de RAR se refera exclusiv la doua modele de autoturisme fabricate in tara: Dacia 1310 si Daewoo Cielo. Practic, modificarea instalatiei de alimentare cu combustibil prin adaugarea unui nou sistem care sa permita functionarea motorului si cu gaz petrolier lichefiat impune certificarea pentru a circula pe drumurile publice.
La autoturismele pentru care nu exista certificare de tip emis de RAR, cazul celor importate din tari ale Uniunii Europene, procedura pentru inscrierea in circulatie este urmatoarea: mai intai la RAR se identifica instalatia, dupa codul si numarul de omologare din tara de provenienta, inscriptionate obligatoriu pe aceasta, ceea ce inseamna ca raspunde normelor europene valabile si in Romania. Pasul doi consta in verificarea instalatiei si luarea in evidenta pentru activitatea de service la societatea IATSA. In final, la RAR se face inscriptionarea in cartea de identitate a autoturismului a instalatiei de GPL. Verificarea ulterioara a acestor instalatii este obligatorie, inspectia tehnica periodica neputand fi realizata fara dovada eliberata de IATSA, ca sistemul de alimentare cu gaz nu prezinta riscuri in exploatare.
Gazul reduce emisiile de noxe
Tarifele percepute de RAR pentru inscriptionarea in cartea de identitate a autovehicului erau, la data de 1 iulie, 229.600 lei pentru un autovehicul deja inmatriculat in circulatie si cu carte de identitate, si de 520.000 lei pentru un autoturism adus din import si aflat la prima inmatriculare in tara, suma care include si tariful de omologare.
Aceste sisteme de alimentare mixta, cu benzina si gaz petrolier lichefiat, cunosc o dezvoltare continua in Europa Occidentala, datorita normelor din ce in ce mai restrictive impuse emisiilor de noxe in atmosfera. Utilizarea combustibilului gazos in locul benzinei este pe placul ecologistilor, aceasta fiind si o varianta luata in calcul de constructorii de autovehicule pentru reducerea gradului de poluare a mediului ambiant. Sistemul nu se poate aplica decat la motoarele cu aprindere cu scanteie, nefiind posibila adaptarea motoarelor Diesel pentru o alimentare mixta motorina-GPL. In randul mecanicilor auto este raspandita ideea ca arderea gazului in cilindrii motorului ar conduce la o uzura prematura a segmentilor. Aceasta legenda nu are temei real, in Europa circuland peste patru milioane de autovehicule propulsate de GPL, fara a se confrunta cu probleme tehnice.     

Avantaje si dezavantaje
Avantajul major al automobilelor care functioneaza cu gaz petrolier lichefiat il reprezinta costul redus, 6.600 lei/litru, comparativ cu 11.100 lei/litru benzina premium, in conditiile in care consumul de combustibil este identic. Cei 60 de litri GPL asigura o autonomie marita, distanta maxima parcusa ajungand la 1.200 kilometri. Dinamica autovehiculului nu este afectata, scaderea puterii motorului fiind de numai 5% in cazul folosirii GPL.
Rezervorul pentru GPL reduce spatiul util al portbagajului, din acest motiv instalatiile montandu-se pe Dacii, berlina sau break si Daewoo Cielo.
Cand incarcam automobilul trebuie tinut cont si de greutatea suplimentara a instalatiei (aproximativ 100 kg).