Potrivit acestei decizii, un șofer poate fi condamnat la închisoare, pentru că a condus sub influența alcoolului sau a drogurilor, chiar dacă motorul mașinii n-a fost pornit efectiv.
„[ICCJ] stabilește că acțiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mișcare a vehiculului prin acționarea sistemelor de autopropulsie”, scrie în comunicatul de presă care se referă la decizia Înaltei Curți, citat de avocatnet
Cazul care a ajuns la ICCJ vorbește de o persoană beată care a împins o mașină pe o stradă aflată în pantă, după care s-a suit în ea și a condus-o folosindu-se doar de frână și volan. Prin urmare, persoana respectivă a condus fără să pornească efectiv motorul automobilului.
Conducerea pe drumurile publice a unei mașini, de către o persoană beată sau drogată, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă penală.
Citește și Cele mai drastice măsuri din Codul rutier. Aceste greșeli te lasă fără permis, dar și fără mașină