Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, a anunţat, sâmbătă, că toţi conducătorii auto care transportă buletinele de vot la secţiile de votare din Bucureşti sunt testaţi cu aparatul alcooltest, 'ca măsură de precauţie'.
'Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe perioada procesului electoral, Poliţia Capitalei a mobilizat peste 5.000 de poliţişti. Aceştia vor asigura atât transportul buletinelor de vot la secţiile de votare, cât şi de la secţiile de votare, fiind, de asemenea, asigurată paza secţiilor', a mai spus Ghebaur.
Acesta a fost prezent, sâmbătă dimineaţă, la Primăria Sectorului 6, la acţiunea de încărcare a buletinelor de vot în microbuze şi de transportare a lor către secţiile de votare din sector, scrie Agerpres.