Propunerea de modificare a legii în România: Permis de conducere la 17 ani

Obținerea unui permis de conducere de la vârsta de 17 ani în România ar putea deveni o realitate, în urma unui recent proiect de lege din Parlament.

În prezent, legislația din România prevede că aspiranții la statutul de șofer trebuie să atingă vârsta de 18 ani pentru a putea deține un permis de conducere, chiar dacă pregătirea teoretică și practică poate începe de la vârsta de 17 ani, transmite LegalBadger.

Ce prevede mai exact proiectul de lege?

Proiectul de lege propune o modificare importantă, prin care tinerii ar putea obține permisul de conducere pentru categoriile B și BE începând cu vârsta de 17 ani. Însă, această nouă prevedere vine cu anumite condiții stricte. Astfel, conform proiectului:

  • Conducerea se face sub supraveghere: Tinerii care obțin permisul la 17 ani vor putea conduce doar sub supravegherea unui însoțitor. Acest însoțitor trebuie să fie un adult care deține permis de conducere pentru categoriile B și BE de cel puțin 10 ani.
  • Există limite pentru vehicul: Persoanele cu permis la 17 ani vor putea conduce vehicule cu o greutate maximă de 3.500 kg și cu capacitatea de a transporta până la 8 pasageri (excluzând șoferul). Categoria BE permite, de asemenea, tractarea unei remorci.
permis auto, permis de conducere
SURSA FOTO: Dreamstime

Prevederi legate de răspunderea supraveghetorului

Un alt aspect important al proiectului de lege este responsabilitatea însoțitorului. Conform propunerii, persoana care supraveghează tânărul șofer răspunde solidar cu acesta pentru eventualele încălcări ale regulilor de circulație.

„Persoana, care însoțește un minor care deține permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE și conduce un autovehicul, răspunde în mod solidar cu minorul aflat în culpă pentru încălcarea de către acesta a regulilor de circulație sau, după caz, pentru pagubele produse terților ca urmare a producerii unui accident de circulație”, indică proiectul legislativ.

Această măsură este menită să asigure un nivel suplimentar de control și responsabilitate în rândul tinerilor conducători auto, oferind totodată un mecanism de supraveghere eficient.

În prezent, obținerea permisului de conducere la 17 ani nu este posibilă, deoarece proiectul de lege nu a fost adoptat încă. Astfel, tinerii trebuie să aibă cel puțin 18 ani pentru a putea primi permisul de conducere, deși instruirea poate începe cu trei luni înainte de împlinirea acestei vârste.