Interzis pe drumurile publice. Este lege
Din ce în ce mai mulți români din zonele rurale își achiziționează utilaje agricole, multe dintre ele putând fi conduse cu permis de conducere de Categoria B.
Potrivit Codului Rutier actualizat, unele utilaje agricole pot circula pe drumurile publice din România, dar cerințele variază în funcție de tipul de vehicul. În general, pentru a conduce aceste utilaje pe drumuri publice, este necesar un permis de conducere de Categoria B sau Categoria Tr. (Tractor).
Întrebarea este, însă, dacă această regulă se aplică și în cazul motocultoarelor echipate cu remorcă, care sunt folosite pe distanțe scurte.
Se aplică sancțiuni de sute de lei
Acest tip de utilaje sunt destul de apreciate pentru versatilitatea lor și sunt extrem de utile pentru gestionarea micilor suprafețe de teren, fie că este vorba de pregătirea solului, nivelare sau curățare. Motocultoarele sunt echivalente cu tractoare în miniatură, dotate cu motor mic, ghidon, accelerație, frână și două roți. De asemenea, pot fi echipate cu diverse accesorii, precum plug, cositori sau remorci mici.
„Am avut cursanți care m-au întrebat dacă pot conduce un motocultor cu remorcă dacă au permis Categoria B. Și le-am explicat că nicio categorie nu e destinată motocultoarelor, Pentru că aceste utilaje sunt destinate exclusiv activităților agricole.
Deci, nu au elementele de siguranță care să permită omologarea lor pentru a putea fi conduse pe un drum public”, a explicat pentru ProMotor instructorul auto Marian Croitoru, profesor de legislație rutieră.
Prin urmare, nu este necesar un permis de conducere pentru utilizarea unui motocultor echipat cu remorcă, atâta timp cât acesta este folosit exclusiv pentru activități agricole.
Sancțiuni pentru utilizarea motocultoarelor pe drumurile publice
Deoarece motocultoarele sunt concepute pentru activități agricole, majoritatea dintre ele nu sunt echipate cu lumini, stopuri sau sisteme de semnalizare. Prin urmare, utilizarea acestora pe drumurile publice este interzisă și poate atrage sancțiuni.
„Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna și a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate”, se precizează în Art. 12 din legea 195/2002.
Un motocultor, fiind un vehicul autopropulsat dotat cu motor, nu se încadrează în categoria vehiculelor trase sau împinse, conform reglementărilor actuale. De asemenea, deoarece motocultoarele nu sunt echipate cu elementele de siguranță necesare, cum ar fi lumini și semnalizare, ele nu pot fi înregistrate pentru a circula pe drumurile publice. Acestea trebuie transportate de la o locație la alta folosind o platformă sau un alt vehicul de transport specializat.
Conducerea unui motocultor pe drumurile publice este considerată ilegală și poate atrage o amendă de 990 de lei, conform Art. 101, Pct. 20 din Codul Rutier.
Utilaje agricole care pot fi conduse cu permis de Categoria B
Posesorii unui permis de conducere de Categoria B pot opera anumite vehicule și utilaje agricole, cu condiția să respecte următoarele limite:
- Masa totală maximă autorizată a vehiculului nu depășește 3.500 kg.
- Numărul de locuri pe scaune, excluzând locul conducătorului, nu depășește 8.
- Remorca tractată de un vehicul din Categoria B nu depășește 750 kg.
- Greutatea maximă a ansamblului format dintr-un vehicul din Categoria B și o remorcă ce nu depășește masa proprie a vehiculului trăgător este limitată la 3.500 kg.
Noua reglementare introdusă în luna ianuarie
Începând cu ianuarie 2024, Guvernul a introdus o nouă reglementare care permite conducerea unor utilaje agricole de mari dimensiuni de către posesorii permisului de Categoria B, extinzând astfel domeniul de utilizare a acestuia.
„Permisele de conducere eliberate pentru Categoria B sunt valabile și pentru vehiculele din categoria Tr1, precum și pentru ansamblurile formate dintr-un vehicul din categoria Tr1 și una sau două remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată a vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule”, precizează OUG 1/2024, publicată în Monitorul Oficial anul acesta.