Un șofer de camion a fost prins de poliție jucând Monopoly la volan

Un șofer de TIR a fost surprins de polițiștii germani jucând Monopoly în timp ce conducea pe autostrada A7. Bărbatul își fixase o tabletă pe parbriz și se distra astfel în trafic, ignorând riscurile la care își expunea atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic, relatează Polizei Unterfranken.

Monopoly la volan. Sursă: Facebook/PolizeiUnterfranken

„Cu siguranță, parcarea ar fi fost mai ieftină pentru acest șofer de camion. Bărbatul avea o tabletă atașată de parbriz și juca Monopoly în timp ce conducea pe A7”, au declarat polițiștii germani într-un mesaj pe Facebook, după ce l-au sancționat.

Un șofer român de camion a fost prins de polițiști în timp ce fură motorină

Și românii dau dovadă de tupeu: un șofer român și pasagerul său au fost arestați în Germania pentru furt de motorină de la un camion aflat în apropiere.

O echipă de patrulare a serviciului de trafic din Offenburg a observat joi dimineață, într-o parcare de pe A5, lângă Hohberg, un camion staționat paralel cu alte camioane parcate. Potrivit unei postări pe Facebook, având în vedere numărul mare de furturi de motorină din trecut, polițiștii au decis să verifice camionul, considerându-l suspect.

Când s-au apropiat de vehicul, șoferul și pasagerul au urcat rapid în cabină. Pe lângă mirosul puternic de motorină, polițiștii au observat și un capac de rezervor spart la camionul parcat lângă ei.

La camionul șoferului român de 31 de ani și al pasagerului său de 37 de ani a fost descoperit un mecanism profesional de pompare. Conform primelor constatări, aproximativ 300 de litri de motorină fuseseră furați din camionul parcat alături. De asemenea, la un alt camion a fost găsit un capac de rezervor smuls cu forța.

Șoferul și pasagerul au fost reținuți temporar și transportați la secția de poliție pentru măsuri suplimentare. Potrivit unei postări pe Facebook, ancheta poliției include verificarea posibilității existenței altor furturi de motorină în zonă. Cei doi se confruntă acum cu acuzația de furt calificat.