Șoferii care nu pot face ITP. Registrul Auto Român (RAR) a făcut un anunț important vineri, după ce joi, 21 noiembrie, a transmis că activitatea cu publicul a fost oprită din cauza unui incident tehnic.
RAR, anunț după incidentul tehnic de joi
Șoferii care nu pot face ITP. Joi, toate sistemele IT ale Registrului Auto Român (RAR) au devenit nefuncționale, iar problema nu a fost încă remediată. RAR a anunțat că a solicitat sprijinul unor specialiști externi, experți în IT, pentru a oferi suport tehnic în vederea rezolvării situației.
„Un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale RAR, a perturbat activitatea instituției și a afectat derularea serviciilor programate cu clienții la nivel național. Conducerea Registrului Auto Român a mobilizat toată logistica necesară pentru a diminua efectele generate de această situație. RAR a apelat și la specialiști externi, experți în IT, pentru suport tehnic”, a transmis instituția vineri, într-o postare pe Facebook.
Până la remedierea problemelor tehnice, clienții sunt rugați să se prezinte la sediile RAR conform programărilor deja efectuate. Documentele solicitate, cum ar fi Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV), vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate în sistemul informatic. Angajații RAR vor contacta persoanele care trebuie să ridice documentele, informându-le despre momentul în care acestea pot fi eliberate, respectând ordinea cronologică a programărilor sau, dacă este cazul, în alte situații speciale.
De asemenea, Registrul Auto Român (RAR) a decis ca plata serviciilor prestate să fie efectuată doar în momentul eliberării documentelor în format fizic.
Avaria a afectat și aplicația pentru înregistrarea ITP
Avaria a afectat și aplicația informatică utilizată pentru înregistrarea Inspecțiilor Tehnice Periodice (ITP) la nivel național de către stațiile autorizate, precum și comunicarea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
În acest context, activitatea stațiilor ITP este în prezent complet suspendată.
Potrivit instituției, incidentul a fost raportat pe 21 noiembrie 2024, în jurul orei 14:00, când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au activat, determinând oprirea echipamentelor esențiale care susțin infrastructura IT a Registrului Auto Român (RAR).
Sursa citată a subliniat că situația nu a fost cauzată de un atac cibernetic, că nu s-a produs niciun incendiu în camera serverelor și că nicio persoană nu a fost afectată de activarea sistemelor de stingere, care folosesc pulberi speciale pentru a inhiba arderea.
„Ne prezentăm scuzele pentru această situație fără precedent și vă asigurăm că facem tot ce este tehnic posibil pentru a o putea remedia cât mai rapid, motiv pentru care toți angajații care au atribuții în gestionarea unei astfel de situații au lucrat în mod continuu de la apariția incidentului și vor fi mobilizați, prin rotație, 24 de ore din 24 până când vor fi restabilite toate sistemele informatice”, a conchis RAR.
Incident tehnic grav la RAR
Amintim că joi, a avut loc un incident tehnic la RAR. Reprezentanții instituției au anunțat că un incident tehnic neprevăzut, produs în camera serverelor din cauza activării sistemelor de prevenire a incendiilor, a provocat oprirea echipamentelor critice care asigură funcționarea infrastructurii IT.
„Din acest motiv, suntem momentan în imposibilitatea de a desfășura activități cu publicul în toate sediile din țară, dar este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP”, a precizat RAR pe Facebook.