Rovinieta în 2025. Reguli, tarife și cum poți evita amenda
Circulația fără achitarea taxei de drum poate aduce sancțiuni importante în 2025. Cu toate acestea, există o posibilitate prin care șoferii pot evita amenda, dacă respectă anumite condiții.
Taxa de drum este obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile naționale, europene, drumurile expres și autostrăzi. Achiziționarea acesteia trebuie realizată înainte de a intra pe un astfel de drum, însă există o excepție pentru șoferii care își achiziționează rovinieta în aceeași zi în care au fost surprinși fără ea.
Pe ce drumuri este obligatorie
Orice vehicul care circulă pe drumurile naționale trebuie să aibă rovinietă valabilă. Taxa se aplică pe:
- Autostrăzi,
- Drumuri europene (E),
- Drumuri expres,
- Drumuri naționale.
Există unele excepții, cum ar fi anumite sectoare de drum din interiorul orașelor sau drumurile comunale, unde nu este necesară achiziționarea rovinietei.
Cum poți evita amenda pentru lipsa rovinietei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) oferă o soluție pentru cei care nu au achiziționat rovinieta la timp. Dacă un șofer circulă fără rovinietă, dar o achită în aceeași zi, înainte de miezul nopții, acesta nu va mai primi amendă.
„Scopul CNAIR nu e de a amenda șoferii, ci de a încuraja respectarea legii. Astfel că, dacă șoferul își va cumpăra rovinietă în ziua în care a fost înregistrat de camerele CNAIR că a circulat pe un drum unde e obligatorie achitarea acestei taxe, scapă de amendă. Este o derogare pentru șoferii de bună credință, care poate nu au avut de unde lua rovinieta. Sau poate nu și-au dat seama că a expirat”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, potrivit ProMotor.
Această măsură vine în sprijinul celor care nu au realizat că rovinieta a expirat sau care nu au avut posibilitatea de a o achiziționa înainte de a intra pe un drum național.
Cât costă rovinieta în 2025
Prețul rovinietei variază în funcție de categoria vehiculului, perioada de valabilitate și clasa de poluare. În 2025, tarifele pentru autoturisme sunt următoarele:
- 2,5 euro pentru o zi,
- 3,3 euro pentru 10 zile,
- 5,3 euro pentru 30 de zile,
- 8,4 euro pentru 60 de zile,
- 28 de euro pentru un an.
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone și cu minimum patru axe, taxa anuală de drum ajunge la 1.210 euro.
Plata se poate face în lei, la cursul de 4,97 lei/euro.
Ce amenzi riști dacă nu ai rovinietă
Dacă circuli fără rovinietă valabilă, riști să fii sancționat contravențional. Valoarea amenzilor este stabilită în funcție de categoria vehiculului:
- 250 – 500 lei pentru autoturisme,
- 750 – 1.200 lei pentru vehicule de transport marfă între 3,5 și 7,5 tone,
- 1.250 – 1.750 lei pentru vehicule între 7,5 și 12 tone,
- 2.750 – 4.500 lei pentru camioane de peste 12 tone.
Un șofer poate primi o singură amendă pentru lipsa rovinietei între momentul în care este surprins de camerele CNAIR și data la care i se comunică sancțiunea.
Când se prescrie amenda pentru rovinietă
Legea prevede două termene de prescripție pentru amenda de rovinietă:
- Dacă autoritățile nu emit amenda în termen de 4 luni de la data la care șoferul a fost surprins fără rovinietă, fapta se prescrie și nu mai poate fi sancționată.
- Dacă amenda este aplicată, termenul de prescripție este de 5 ani, dar acesta începe să curgă din 1 ianuarie al anului următor.
Astfel, dacă un șofer primește amenda pe 30 decembrie 2024, termenul de prescripție va începe din 1 ianuarie 2025. Însă, dacă primește sancțiunea pe 10 ianuarie 2025, cei 5 ani se vor calcula începând din 1 ianuarie 2026.
Unde poți cumpăra rovinieta
Rovinieta poate fi achiziționată din mai multe surse:
- Online, direct de pe site-ul CNAIR;
- În benzinăriile partenere;
- Prin aplicații și portaluri autorizate.
Unii furnizori online adaugă comisioane mari la prețul oficial al rovinietei, uneori chiar dublând costul acesteia. De exemplu, pentru un autoturism, taxa anuală este de 28 de euro, dar unele site-uri percep comisioane de până la 100%, ceea ce poate duce la un cost final de aproape 60 de euro.