Șoferii începători vor avea interzis! Legea va fi finalizată în martie 2024
Interzis la condus noaptea pentru anumiți șoferii începători! UE se pregătește să adopte o nouă lege referitoare la permisul de conducere. Proiectul anunță, mai ales, restricții pentru începători și pentru soferii în vârstă.
În ceea ce îi privește pe seniori, proiectul propune o limitare începând cu vârsta de 60 de ani. Deși recent se discuta despre vârsta de 70 de ani. Astfel, UE dorește ca persoanele cu vârste peste 60 de ani să își reînnoiască permisul la fiecare 7 ani. Pentru persoanele în vârstă de 80 de ani și peste, permisul de conducere ar fi valabil doar doi ani.
Pentru șoferii începători, Comisia Europeană pregătește reguli mai stricte în ceea ce privește permisul. Pentru ei, se anunță o perioadă de probă în primii doi ani de șofat, în care li se va interzice consumul de alcool la volan. Totodată, la depășirea vitezei, șoferilor începători li se va confisca permisul.
Scopul strategiei este de a atinge un nivel de siguranță rutieră care să reducă la zero numărul de persoane grav rănite și ucise în accidentele de circulație.
Conform datelor furnizate de Oficiul Federal de Statistică din Germania, în 2022 au fost înregistrate 2.788 de decese și 361.134 de persoane rănite în accidente de circulație numai în Germania. Strategia își propune să reducă aceste cifre la minimum.
Sunt vizate categoriile de șoferi cu potențial de risc
Tot pentru începători, există discuții pentru reglementarea unei limite speciale de viteză în afara orașului.
Conform proiectului, Comisia Europeană intenționează să permită statelor membre să impună restricții privind conducerea pe timp de noapte pentru șoferii începători. Aceste restricții ar putea să interzică conducerea între orele 12:00 noaptea și 6:00 dimineața pentru această categorie de șoferi.
În același timp, se mai dorește și uniformizarea vârstei minime pentru eliberarea permiselor de conducere, la nivelul UE.
În plus, Comisia dorește introducerea unui noi permis de conducere clasa B+ pentru mașinile grele de la 1,8 tone.
Astfel, ar impune șoferilor care doresc să conducă SUV-uri sau mașini electrice, care sunt adesea mai grele decât alte vehicule, să obțină un permis suplimentar, chiar dacă au vârsta de 18 ani, vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere. Aceasta ar însemna că șoferii ar trebui să obțină permisul de conducere de la vârsta de 18 ani și apoi un permis suplimentar pentru a conduce astfel de vehicule mai grele sau cu motoare mai puternice.
Proiectul va fi discutat în Parlamentul European, după care fiecare stat membru va decide cum îl vor implementa în legislația națională.