Șoferii vor fi prinși imediat de Poliția Rutieră, dacă încalcă regulile de circulație
Șoferii vor fi prinși imediat de Poliția Rutieră, dacă încalcă regulile de circulație.
Un proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prevede că polițistul rutier poate constata contravenții cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un șofer auto, indiferent dacă conduce o mașină, un tractor agricol/forestier sau un tramvai, dacă a fost surprins într-o înregistrare audio-video sau video de alți participanți la trafic.
Potrivit fostului șef al Direcției Rutiere, Lucian Diniță, proiectul lasă, însă, loc la erori sau chiar abuzuri şi răzbunări, relatează Digi24.
Totuși, oficialii români cred că este necesară această modificare legislativă pentru a reduce numărul de victime din accidente rutiere.
Ce prevede acel proiect legislativ?
Potrivit proiectului legislativ, șoferii ar putea fi sancționați pentru:
- nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
- adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
- neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
- nerespectarea regulilor privind depășirea;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
- efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
Înregistrarea video/audio-video ar trebui să cuprindă următoarele elemente:
- extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde posibila faptă contravențională percepută de participantul la trafic;
- data și ora când a fost surprinsă posibila faptă contravențională;
- vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
- semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care a fost surprinsă posibila faptă contravențională, relevantă pentru constatarea acesteia.