Parlamentul European a aprobat deja o serie de măsuri, iar toţi constructorii auto care vor comercializa maşini în statele membre UE vor trebui să se conformeze regulilor începând cu anul 2022. Măsurile privesc autoturismele şi autoutilitarele, dar şi camioanele şi autobuzele.
Toate autoturismele noi care vor fi vândute în ţările UE începând cu jumătatea anului 2022 vor trebui să fie prevăzute cu funcţii moderne de siguranţă, precum sisteme pentru frânarea de urgenţă, tehnologii de menţinere a direcţiei şi detectoare de somnolenţă, potrivit noilor norme de siguranţă rutieră, aprobate spre finalul anului trecut în Parlamentul European.
Constructorii auto vor avea la dispoziţie perioada 2020 – 2022 să se pregătească pentru implementarea a aproape 30 de funcţii de siguranţă rutieră. După jumătatea lui 2022, orice maşină nouă vândută în UE va putea să să înregistreze datele unui accident, să împiedice persoanele aflate sub influenţa alcoolului să conducă sau să împiedice depăşirea limitei legale de viteză.
Numărul de victime ale accidentelor rutiere din ţările membre UE este prea mare, spun oficialii
Autoturismele şi autoutilitarele vor fi dotate cu zone extinse de protecţie a capului în urma unui impact, pentru a limita astfel rănirile în cazul unei coliziuni cu pietoni sau biciclişti. Mai mult, camioanele şi autobuzele vor trebui să fie proiectate în aşa fel încât să fie diminuate unghiurile moarte şi să fie dotate cu sisteme capabile să detecteze pietonii şi bicicliştii aflaţi în apropiere.
Acest pachet legislativ extins a fost propus în 2018 de către Comisia Europeană şi aprobat anul trecut de către Parlamentul European. Totul este parte a unei campanii de reducere a numărului victimelor accidentelor rutiere în Uniunea Europeană. Statisticile oficiale vorbesc despre 25.000 de morţi şi circa 140.000 de răniţi în fiecare an în ţările membre UE.