‘Noi nu suntem împotriva deciziei de a introduce serviciul de noapte, dar considerăm că trebuie asigurat transportul şoferilor la locul de muncă. Ni s-a spus că bucureştenii au solicitat în masă apariţia acestui serviciu, însă acest lucru rămâne să îl vedem pe parcurs, dacă va fi sau nu rentabil’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), Mircea Ionescu.
Acesta a precizat că decizia conducerii de a introduce acest serviciu a fost luată fără nicio informare prealabilă a sindicatelor din RATB.
‘Ceea ce ne-a bulversat pe toţi, ne referim aici la conducătorii auto din RATB, este că fără nicio informare prealabilă, ca să nu mai vorbim de o minimă comunicare cu sindicatele, am fost puşi în faţa faptului împlinit, astfel că, începând de vineri, 15 iulie, conducătorii auto vor fi nevoiţi să apeleze la aceste trasee de noapte pentru a veni la serviciu. Aceasta înseamnă, practic, dublarea timpului deplasării, ceea ce nu face altceva decât să creeze un disconfort la care, din păcate, nu s-a gândit nimeni la luarea unei astfel de decizii’, a spus preşedintele STB.
Liderul sindical nu exclude declanşarea unei greve spontane, mai ales că tot mai mulţi şoferi au început să se retragă de pe trasee.
Pe de altă parte, directorul general al RATB, Adrian Criţ, consideră că tot ceea ce fac şoferii RATB este ilegal.
‘Dacă vor declanşa aşa-zisa grevă spontană voi depune plângere penală, pentru că tot ceea ce fac ei este ilegal’, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Criţ.
Acesta a precizat că este normal să introducă un astfel de serviciu cerut de bucureşteni, deoarece finanţarea este asigurată din banii acestora, iar scoaterea curselor care îi transporta la serviciu pe şoferi nu putea fi făcută din bani publici.
Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat, miercuri, că va înfiinţa, la solicitarea publicului călător, începând cu noaptea de 15 spre 16 iulie, 23 de trasee de noapte cu autobuze.