Șoferii vor primi amendă pe loc! În majoritatea aglomerațiilor urbane, limita maximă de viteză este de 50 km/h. Există însă o capitală europeană în care este de 30 de km/h. Mai exact, este vorba despre Amsterdam.
Șoferii vor primi amendă pe loc în Amsterdam, dacă vor circula cu peste 30km/h
Vineri, 8 decembrie Amsterdam a devenit primul oraș din Regatul Țărilor de Jos care a introdus pe majoritatea străzilor sale o limită maximă de viteză de 30 km/h. Demersul are ca scop transformarea acestei capitale europene într-un oraș mai sigur și mai liniștit.
Melanie van der Horst, consilieră responsabilă de trafic, a declarat că această limită de viteză este necesară din cauza aglomerației tot mai mari.
„Prin urmare, există tot mai multe situaţii periculoase în trafic”, a mai spus ea.
În 2022, s-au semnalat în jur de 4.800 de accidente în urma cărora a fost necesară intervenţia unei ambulanţe. Iar cel puțin 15 persoane au decedat.
Această limită de viteză se aplică pe 80% din străzile orașului. Pe unele artere principale, încă este permisă circulația cu 50 km/h.
Excepție fac însă autobuzele urbane, tramvaiele și taxiurile. Dar doar dacă există o bandă suplimentară pentru acestea.
4.500 de indicatoare au devenit operaționale
Joi seară, au devenit operaționale 4.500 de indicatoare stradale instalate în prealabil în oraș. Se asemenea, semnele de circulație deteriorate au fost reparate.
Amsterdam intenționează să prioritizeze mersul pe jos sau cu bicicleta. Prin urmare, numeroase străzi din centrul capitalei Olandei au fost transformate în zone pentru pietoni și bicicliști.
De asemenea, există tot mai multe așa-zise „fietsstraten”. Acestea sunt piste de biciclete unde maşinile sunt doar tolerate, iar bicicliştii au prioritate.
Limite de viteză pentru șoferii tineri
Amintim că Uniunea Europeană se pregătește să aducă modificări semnificative regulilor de conducere. Asta include introducerea unor limite de viteză pentru șoferii tineri și restricții pe timp de noapte.
Aceste propuneri sunt parte a unei revizuiri extinse a directivei UE privind permisele de conducere. Primele schimbări au fost deja publicate.
Printre acesta se numără și standardizarea nivelului de alcool și droguri, dar și introducerea unui nou permis de conducere de clasa B+.
Directiva Comisiei Europene privind permisele de conducere este în centrul unei dezbateri active în Bruxelles. Mai multe puteți citi aici.