Șoferii vor putea circula pe Pasajul Doamna Ghica din acest an. Nicușor Dan a spus când se deschide

Sursă: captură video Facebook Nicușor Dan

Primarul general al Municipiului București a precizat că Pasajul Doamna Ghica va fi circulabil din acest an. Edilul a adus în discuție și situația tristă a bătrânilor din azilele din județul Ilfov.

La începutul toamnei, șoferii vor putea circula pe Pasajul Doamna Ghica, spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Edilul a precizat, într-un mesaj pe pagina de Facebook, că lucrările la pasaj sunt în grafic.

Edilul din București a făcut și un live pe pagina de socializare, chiar de pe Pasajul Doamna Ghica. Nicușor Dan s-a aflat luni pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor.

„S-a turnat betonul, suntem în perioada în care, conform normativelor, betonul trebuie să se usuce şi după asta se va turna un strat de hidroizolaţie şi asfaltul. (…) Ne-am asumat un grafic acum un an şi jumătate, după ce am semnat contractul cu firma italiană care a făcut tablierul”, a declarat Nicuşor Dan.

Graficul lucrărilor a fost respectat

Nicușor Dan a mai precizat că graficul lucrărilor a fost respectat de un an și jumătate, subliniind că primăria plătește la timp, iar constructorul lucrează la timp.

„Aşa se întâmplă când eşti serios şi plăteşti. Suntem într-o situaţie în care constructorul lucrează şi primăria plăteşte la timp. Cum nu se face este să ai conturile blocate şi într-o acţiune populistă, disperată, de campanie, să începi un proiect pe care ştii că nu poţi să îl termini şi să laşi o gaură în mijlocul oraşului. Asta este ce am găsit noi aici”, a adăugat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan, reacție dură cu privire la neregulile din azilele de bătrâni

Edilul general al Capitalei a vorbit și despre situația din căminele de bătrâni, precizând că statul lipsește din multe domenii în România. Declarațiile sale vin în contexul în care mai mulți bătrâni au fost descoperiți neîngrijiți în căminele din județul Ilfov.

„Numele meu a fost atras în mod total aiuristic în povestea asta. (…) Există multe domenii în România în care statul nu există, legea nu există, instituţiile nu există, instituţiile de control nu există. Una este realitatea din teren şi alta este realitatea pe care nişte funcţionari o acoperă cu acte şi asta este o imagine generală. Din păcate, există o toleranţă atât la nivelul clasei politice, cât şi la nivelul media şi la nivelul cetăţeanului la fenomenul acesta de corupţie şi de nerespectare a legii şi, dacă societatea românească nu se trezeşte şi nu pune presiune pe toate instituţiile să funcţioneze, aceste tragedii se vor reîntâmpla”, a afirmat Nicuşor Dan.

Municipalitatea este pregătită pentru controalele la căminele din București

De asemenea, Nicușor Dan a mai spus că municipalitatea este pregătită pentru controalele care vor avea loc la azilele din București.

Edilul a mai precizat că astfel de situații apar atunci când bătrânii de la azile nu mai au aparținători.

„Oamenii care au fost acolo nu prea aveau aparţinători. Asta este tragedia. (…) Dacă ai o rudă pe care duci într-un centru social ai dreptul să o vizitezi şi să spună cu cuvintele sale ce se întâmplă acolo. Problema este că există mulţi oameni care nu au aparţinător şi genul ăsta de servicii sociale sunt prestate de stat, pe baza unor criterii pentru acele persoane care nu mai au familie”, a explicat primarul general al Capitalei.

Toleranță ridicată la ilegalitate

Primarul general al Capitalei a mai spus că există o uriașă toleranță la ilegalitate și a dat și un exemplu în acest sens precizând că atunci când încearcă să aducă pe cineva în comisia de disciplină, acea persoană își ia concediu medical.

Vă dau un singur exemplu: cum vrem să ducem în comisia de disciplină un funcţionar, cum îşi ia concediu medical. Toţi sunt bolnavi deodată. Există un medic care le dă un concediu medical pe o lună, pe două luni, pe trei luni, pe cât au nevoie”, a transmis Nicuşor Dan.